Profil de antreprenor

Deciziile inspirate fac businessul să arate bine

Raluca Dorobantu, CEO Chairry Design & Furniture

Totul a început cu distribuția de stofe pentru fotolii și canapele. Apoi, în 2011, la un deceniu și jumătate de la înființare, afacerea a căpătat o nouă înfățișare, odată cu lansarea în businessul românesc a ceea ce acum este brandul Chairry Design & Furniture. Acesta este momentul în care compania a început să se  dezvolte ca integrator de soluții de mobilier, iar strategia a funcționat de minune: până astăzi a importat peste 20.000 de piese de mobilier și a amenajat peste 50.000 metri pătrați de spații interioare. Doar anul trecut, Chairry Design & Furniture le-a adus Ralucăi Dorobanțu și soțului ei afaceri de 1,5 milioane de euro, în creștere cu 36%. Pentru 2023, antreprenoarea estimează ca businessul să ajungă la două milioane de euro. 

Raluca Dorobanțu a absolvit Universitatea Politehnică, secția de Inginerie și Management al Sistemelor de Producție, după care a lucrat într-o companie românească de distribuție de medicamente, iar apoi, circa șase ani în bancă. Apoi a intrat în frumoasa și complicata lume a antreprenoriatului. „Începutul a fost unul dificil și plin de provocări, mai ales în contextul în care la vremea respectivă existau deja câteva companii specializate pe segmentul de HORECA. Cu toate acestea, în timp, am dobândit expertiza de astăzi și am învățat cât de important este un diferențiator în piață pentru a-ți atrage atât clienții, cât și rezultatele dorite”, arată antreprenoarea cât de importantă este experiența. De altfel, când decizi să faci pasul spre antreprenoriat, trebuie să fii conștient că orice sursă de învățare din jurul tău este bine-venită. „Poți <<fura meserie>> din surse vaste, de la experți din domeniu, la modele de business din afară, la oameni care nu activează într-un domeniu apropiat cu al tău. Cu toate acestea, soțul meu, actual partener de business, a fost un real suport pentru mine din toate punctele de vedere și sursă de inspirație. Acesta este și motivul pentru care ne place să considerăm că Chairry Design & Furniture este un business de familie a cărui poveste continuă să se dezvolte de aproape 12 ani”, spune Raluca Dorobanțu, care, din experiență, poate afirma că, atunci când ești nou pe piață, cea mai mare provocare pe care o ai este crearea unui brand de încredere. „Ne-am dorit să aducem pe piață produse și soluții noi, exclusive, specializate pe zona de HORECA. Odată cu creșterea businessului ne-am lovit, cumva, de lipsa de cunoștințe a clienților în domeniul de amenajări interioare și soluții de fit-out, motiv pentru care am ajuns la concluzia că este nevoie de o educare reală a clientului prin servicii de consultanță pentru a ajunge împreună la rezultatele dorite la finalul proiectului”, explică antreprenoarea. 

O piață care arată încurajator

La ora actuală, piața în care activează compania este una foarte dinamică, cu un potențial imens de creștere. „Investițiile în amenajări interioare și în mobilier de calitate pentru domeniul HORECA vor continua, deja fiind anunțate în piață mai multe noi proiecte de acest tip, care se vor lansa anul acesta.  De asemenea, mizăm pe o accelerare a investițiilor în spații de birouri, având în vedere că majoritatea companiilor au implementat modul de lucru hibrid, iar spațiile interioare trebuie adaptate din punct de vedere al dotărilor și mobilierului acestui nou format”, explică Raluca Dorobanțu. Conform spuselor sale, cel mai dificil moment prin care a trecut ca profesionist a fost perioada pandemică în care restricțiile necesare au oprit multe businessuri din domeniul HORECA. „A fost un moment pentru care nu am fost pregătiți, nimeni nu a fost pregătit, de altfel, dar a reprezentat și o reală provocare în urma căreia am învățat să fim mult mai versatili și mai flexibili”. Astfel, pentru a face față perioadei de pandemie, compania și-a accelerat dezvoltarea pe alte sectoare de activitate, respectiv domeniile medical, office și educațional. „Sectorul HORECA a rămas și rămâne în continuare focusul nostru central, iar ca urmare a strategiei de extindere pe alte sectoare, businessul pe celelalte segmente a crescut considerabil. Acesta este și motivul pentru care am încheiat anul 2022 cu vânzări de 5 ori mai mari pe segmentul medical față de anul precedent, înregistrând o creștere de 500%”, dezvăluie antreprenoarea. Tot în 2022, Chairry Design & Furniture și-a relocat activitatea, inaugurând un nou showroom în zona de nord a Capitalei, în clădirea UpGround – Globalworth, ca urmare a nevoii de a se poziționa mai aproape de clienții B2B ai companiei, care activează în general în centrul și nordul Bucureștiului. „Ne-am dublat volumul de business în T1-T2 2023 față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, la început de an, compania a furnizat piese de mobilier pentru aproximativ 2.500 mp de amenajări interioare, reprezentând un volum total de vânzări de 1.200.000 EUR. Majoritatea cererilor înregistrate au venit dinspre sectoarele HORECA și amenajări de birouri”, arată Raluca Dorobanțu.

În prezent, majoritatea cererilor de mobilier pentru Chairry Design & Furniture vin dinspre segmentele HORECA și amenajări de birouri, în proporții egale. Compania a semnat un număr de 74 noi proiecte de la începutul anului curent, însumând un total de 2.500 mp de amenajări interioare cu mobilier importat sau produs local. De asemenea, volumul total de piese de mobilier livrate în primele luni ale anului se ridică la peste 3.000 de piese, printre care se remarcă scaunele, fotolii și diferite alte piese de mobilier pentru reamenajarea de lobby-uri sau restaurante.

Cele mai recente știri

To Top