De la un comerț exterior cel mult mediocru ca dimensiuni și structură în anii comunismului și imediat după trecerea la economia de piață, România a ajuns azi la să vândă peste hotare cantități impresionante de produse cu valoare adăugată mare. Însă atât economia locală, cât și relațiile economice internaționale se schimbă rapid și exportatorii autohtoni sunt expuși constant la noi provocări.
În 1989, ultimul an al regimului comunist, exporturile românești echivalau cu ceva mai puțin de 12 miliarde de euro potrivit datelor Băncii Mondiale. Aproape un sfert din ele erau direcționate către Uniunea Sovietică. În 1991, pe fondul prăbușirii piețelor tradiționale din lagărul socialist, exporturile autohtone scăzuseră la circa 3,5 miliarde de euro. La finele deceniului, în 2000, ele se majoraseră deja de peste trei ori, până la 11 miliarde de euro, pentru ca în 2007, primul an după aderarea la Uniune Europeană, să ajungă la aproape 30 de miliarde de euro. Creșterea a continuat, în ciuda unui mic recul în perioada de criză din 2009-2010, și la zece ani de la intrarea în UE, în 2017, livram peste hotare produse în valoare de 62 de miliarde de euro.
Ultimii trei ani au arătat și ei bine. Dacă în 2020, când o bună parte din economia mondială a fost trasă pe dreapta din cauza pandemiei, exporturile autohtone s-au întors la nivelul din 2017, în 2021 și 2022 ele au urcat semnificativ, ajungând anul trecut la aproape 92 de miliarde de euro. Adică, în cifre absolute, de mai bine de 25 de ori mai mult decât în urmă cu trei decenii și de aproape opt ori mai mult decât în 1989. Mai mult, astăzi mai bine de trei sferturi din ceea ce livrăm peste hotare au ca destinație statele bogate din Uniunea Europeană.
„Tot timpul este loc și de mai bine. În primul rând, racordarea noastră la comerțul internațional este încă mai mică, raportat la populație și la potențial, față de al altor state de pe continent. Iar unul dintre sectoarele în suferință este cel agro-alimentar, unde, în ciuda faptului că avem și suprafețele și clima necesare pentru a deveni un producător major, încă avem probleme în zonele de procesare, marketing și versatilitate. Așa că la acest capitol exportăm în continuare în general materii prime și continuăm să avem un deficit comercial semnificativ”, spune Costin Lianu, specialist în politici de export și președintele Asociației Centrelor de Afaceri pentru Export (ACEX).
Explozia automotive
Evoluția ultimelor decenii este interesantă nu numai în ceea ce privește valoarea exporturilor, ci și din punct de vedere al structurii lor. Ponderea mărfurilor cu grad prelucrare mic și foarte mic (alimente, băuturi, animale, materiale crude, combustibili minerali) era, de exemplu, cam de 25% din ceea ce vindeau firmele autohtone peste hotare în anul 2000. În 2022, aceleași categorii reprezentau cam 23% din total.
Cum rămâne, atunci, cu modernizarea economiei și focalizarea pe produse cu valoare adăugată mare? Este simplu, trebuie să ne uităm la o altă mare categorie de mărfuri vândute peste hotare, mașini și alte echipamente de transport. Dacă în 2000 ele reprezentau undeva la 18% din total, în 2022 valoarea lor echivala cu 40% din exporturile anuale ale României. Cu alte cuvinte, industria auto și-a dublat proporția în comerțul exterior în ultimele două decenii. În cifre absolute, evoluția este de-a dreptul spectaculoasă – de la 2 miliarde de euro în 2000 la 38 de miliarde de euro în 2022. Pe categorii explozia a avut loc în zona autoturismelor (de la exporturi de 82 de milioane de euro în 1991 la peste 5,8 miliarde de euro în 2022, respectiv de aproape 75 de ori mai mari). Asta în timp ce exporturile de microbuze și autobuze au crescut în aceeași perioadă de aproape 100 de ori, dar doar până la 48 de milioane de euro, cele de autovehicule de marfă de nouă ori (până la 63 de milioane de euro) și cele de tractoare de trei ori, până la circa 120 de milioane de euro.
Există, desigur, și unele riscuri în această pondere semnificativă a sectorului automotive în economia locală și în sectorul exporturilor. După cum ne-au arătat criza economică globală din 2008-2010, dar și problemele din lanțurile de aprovizionare apărute cu ocazia pandemiei, industria auto este sensibilă și mașinile noi sunt printre primele lucruri la care consumatorii renunță atunci când încep să se simtă strâmtorați din punct de vedere financiar. Războiul din Ucraina și inflația manifestată peste tot prin Europa au fost două situații care ar fi putut afecta exporturile românești de mașini și componente auto. Din fericire, după scăderea determinată de COVID în 2020, ele au revenit pe creștere în 2021 și au înregistrat un nivel record anul trecut.
Creșteri pe linie
Poate și mai interesant este modul în care au evoluat în ultimele decenii exporturile unor produse foarte răspândite. Cu mici excepții, creșterile sunt impresionante. În zona alimentelor, de pildă, în 1991 (primul an din care avem date detaliate) vindeam peste hotare grâu în valoare de 10 milioane de euro. În 2022 valoarea lui ajunsese la aproape 2 miliarde de euro (adică de vreo două sute de ori mai mare). Și la porumb avem o situație similară – de la sub un milion de euro în 1991 la peste 1,85 miliarde de euro anul trecut. Uleiul de floarea soarelui – de la 40 de milioane la 480 de milioane, zahărul – de la 0,2 milioane la 28 de milioane sau sarea – de la 11 milioane la 56 de milioane, toate au înregistrat creșteri majore la export în 2022 față de 1991. Până și exporturile de banane au explodat – de la zero în 1991 la aproape 13 milioane de euro anul trecut.
Și în alte sectoare valoarea mărfurilor vândute peste granițe este acum semnificativ mai mare decât în urmă cu 30 de ani: medicamente – 10 milioane de euro pe an atunci, aproape 900 de milioane de euro pe an acum, anvelope – 4 milioane de euro atunci față de 2,1 miliarde de euro acum și chiar și în zona îngrășămintelor chimice, unde industria locală a fost semnificativ afectată de falimente și probleme în ultimele decenii, se înregistrează o creștere – de la 91 de milioane de euro în 1991 la 160 de milioane de euro în 2022. Totuși, trebuie spus că în 2011-2012 exporturile de îngrășăminte totalizau circa jumătate de miliard de euro pe an.
Optimism și nu chiar
Nu trebuie, însă, să ne culcăm pe o ureche din cauza acestor rezultate impresionante. „Lucrurile la nivel mondial evoluează semnificativ. În urma schimbărilor geopolitice din ultimii ani, multe firme se relochează din China. Cum salariile locale sunt încă destul de competitive și încă există forță de muncă relativ calificată, România ar putea câștiga în zona de nearshoring, cu un impact pozitiv și asupra exporturilor”, afirmă Costin Lianu. Pe de altă parte, arată el, personalul calificat disponibil este limitat și deja foarte căutat, iar riscul delocalizării firmelor mari, mai ales sub impulsul unor schimbări tehnologice destructive (cum se întâmplă deja ca urmare a trecerii la vehiculele electrice) rămâne ridicat. „Nu în ultimul rând, schimbarea generațională și unele probleme de capitalizare la nivelul firmelor mici –care au o contribuție relativ mică în ceea ce privește exporturile directe, dar una mare ca furnizori de componente pentru marii exportatori- ar putea reprezenta o provocare”, afirmă președintele ACEX.
Concluzia este simplă: aproape că nu există grad de comparație între dimensiunile și competitivitatea exporturilor economiei comuniste sau post-comuniste și cele actuale. Însă provocările continue, mai ales din ultimii ani, nu-i lasă pe exportatorii locali să se relaxeze. Și, în ciuda unui mediu economic vibrant, mult mai matur ca acum 20-30 de ani, și a apropierii geo-politice de piețele majore, riscurile pândesc după colț.
