Numărul de vehicule electrice alimentate pe baterii (BEV) pe autostrăzile din Norvegia este în grafic pentru a depăşi numărul maşinilor alimentate pe benzină până la finalul acestui an sau începutul lui 2025, o premieră la nivel mondial, conform calculelor Reuters.
Succesul EV vine pe fondul subvenţiilor generoase, datorită parţial Fondului suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare din lume în condiţiile în care controlează active în valoare de 1.600 de miliarde de dolari.
Totuşi, analiştii spun că va mai dura câţiva ani până când numărul de vehicule electrice alimentate pe baterii va depăşi numărul maşinilor alimentate cu motorină.
Statul nordic cu 5,5 milioane de locuitori vrea să devină prima naţiune care interzice până în 2025 vânzările de maşini noi alimentate cu benzină şi motorină. Nouă din zece noi maşini vândute la începutul acestui an au fost BEV.
Dacă mai multe ţări ar urma exemplul Norvegiei, cererea de petrol pe plan mondial ar putea atinge nivelul de vârf mai repede decât se estima. Previziunile Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA) arată că nivelul de vârf va fi înainte de 2030, maşinile şi furgonetele fiind responsabile pentru mai mult de 25% din cererea de petrol.
Totuşi, tranziţia Norvegiei a fost costisitoare, ţara exceptând vehicule electrice alimentate pe baterii de la plata taxelor impuse maşinilor cu motoare cu combustie internă şi investind în staţii de reîncărcare.
La 15 martie, vehicule electrice alimentate pe baterii reprezentau 24,3% din cele 2,9 milioane de maşini din Norvegia, faţă de 26,9% în cazul maşinilor alimentate pe benzină, conform datelor Administraţiei Drumurilor Publice consultate de Reuters.
„Dacă tendinţa continuă în următoarele 12 luni, anul viitor pe vremea acesta vor mai multe vehicule electrice alimentate pe baterii pe autostrăzile din Norvegia decât maşini alimentate pe benzină, şi probabil chiar înainte de finalul acestui an”, a apreciat Robbie Andrew, analist la think-thank-ul CICERO.
Cu aproape 370.000 mai multe maşini alimentate cu motorină decât BEV, va dura probabil trei – patru ani până când vehicule electrice alimentate pe baterii le vor depăşi pe cele alimentate cu motorină, a adăugat Andrew.
Şi Ingvild Kilen Roerholt, şeful diviziei de cercetare în domeniul transporturilor la think-thank-ul Zero se aşteaptă ca anul acesta numărul de vehicule electrice alimentate pe baterii pe autostrăzile din Norvegia să depăşească numărul maşinilor alimentate pe benzină, în pofida recentei încetiniri a vânzărilor.
Anul trecut, vânzările de maşini electrice noi alimentate pe baterii au scăzut cu aproximativ un sfert în Norvegia, pe fondul declinului vânzărilor de vehicule noi, în urma majorării dobânzilor şi a reducerii unor stimulente guvernamentale. Totuşi, în ianuarie cota de piaţă a BEV în totalul vânzărilor a atins nivelul record de 92,1%, potrivit datelor publicate de Autoritatea rutieră din Norvegia (OFV).
În pofida scăderii recente a vânzărilor, Roerholt a declarat că „este destul de sigur” că vânzările de maşini electrice noi alimentate pe baterii în Norvegia vor depăşi anul acesta 76.000 unităţi. De asemenea, oficialul a previzionat că până în 2029 numărul de vehicule electrice alimentate pe baterii pe autostrăzile din Norvegia va depăşi numărul maşinilor alimentate pe benzină şi motorină.
La 15 martie, erau aproximativ 340.000 vehicule hibride în Norvegia, majoritatea hibride plug-in cu motoare pe benzină, reprezentând 12% din flota totală, conform OFV. Dar în ultimii ani a scăzut cota de piaţă a vehiculelor hibride în urma retragerii stimulentelor guvernamentale.
Asociaţia norvegiană a vehiculelor electrice (EV) se aşteaptă ca BEV să fie responsabile pentru 95% din toate vânzările de maşini noi în 2024.