Profil de antreprenor

A lăsat preoția pentru „Scufița”: Cum și-a descoperit Leon Feraru vocația

Viața bate de multe ori filmul. E prima impresie pe care am avut-o după ce am discutat cu Leon Feraru, omul din spatele „Scufița”, un truck foarte popular printre amatorii de experiențe noi de la evenimentele muzicale și nu numai.

Dezinvolt, amabil și cu zâmbetul pe buze, tânărul antreprenor spune și-a descoperit vocația în timp ce se pregătea să devină preot. „Am făcut seminarul teologic la Târgoviște, m-am pregătit să devin preot. Așa cum știe toată lumea, înainte să devii preot, trebuie să fii căsătorit. Așa că a trebuit să iau, împreună cu iubita mea, una dintre cele mai bune decizii din viața mea, respectiv să programăm nunta. La petrecerea de după eveniment s-a întâmplat însă un lucru care avea să-mi schimbe total viața: am avut un cocktail-bar, iar lucrurile pe care le-am gustat acolo m-au dezamăgit și, în același timp, m-au făcut să vreau să descopăr toate secretele acelei lumi”, povestește Leon Feraru.

La scurt timp după nuntă, care a avut loc în 2012, Leon s-a dedicat total noii pasiuni – barul și meseria de barman. A urmat cursurile unei prestigioase școli de barmani și, spune el, nu regretă nicio secundă noul drum ales. „Am pornit de jos, și cred că ăsta e cel mai important lucru, pentru că așa înveți câte puțin din toate. M-am angajat barman la o Trattoria cunoscută și cred că așa a început evoluția mea profesională. M-am făcut remarcat rapid și am început să cochetez cu evenimentele private”, își amintește tânărul primii pași în antreprenoriat. Evoluția profesională a continuat însă, în paralel cu tot mai desele evenimente pe care începuse deja să le organizeze de la zero. A intrat în proiectul Therme București și a pregătit, tot de la zero, personalul din zona de bar. „Pot să spun că am pus umărul la succesul barurilor Therme București. Eram deja la un nivel ridicat din punct de vedere profesional, așa că rolul meu era acela de a forma echipele – testam candidații și, în funcție de pregătirea fiecăruia, îi repartizam în zone prestabilite”, spune Leon Feraru.

Toată experiența acumulată l-a făcut să riște și să pornească pe propriul drum. „Ani de zile am fost preocupat de stabilitatea financiară, credeam că asta înseamnă împlinirea profesională. După o vreme însă mi-am dorit ceva al meu și așa a apărut proiectul Scufița, un truck versatil care îmi permite să particip la evenimentele mari – nu am ratat niciun Untold sau Neversea -, dar cu care pot face și ce-mi place cel mai mult, respectiv să organizez evenimente private”, dezvăluie antreprenorul. 

A investit 20.000 de euro într-un proiect care-i permite, după cum spune chiar el, să „ofere oamenilor experiențe diferite, personalizate și de calitate”. Și-a denumit rulota „Scufița” inspirat de familie, pentru că familia îi este mereu aproape, și în locația fixă pe care o conduce în acest moment, dar și la evenimentele la care participă, fie ele mari sau mici. „Numele Scufița a fost ales pentru că unul dintre frații soției mele, care e inspirația mea și îmi e mereu alături, i-a desenat la un moment dat pe un scuter cu pedale o scufiță, iar ea se plimba mereu cu scuterul respectiv. Am încercat să lucrez cu diverși colaboratori, însă am ajuns la concluzia că cel mai mult mă pot baza doar pe familie – cu ei am creat cele mai reușite evenimente, fie că vorbim de zona de bar sau de zona de mâncare”, spune Leon Feraru. 

Planurile de viitor ale proprietarului Scufița sunt la fel de atipice ca povestea lui. Vrea să „educe oamenii, să-i inspire să-și urmeze pasiunile, fie ele vechi sau noi, și să-i facă fericiți cu un pahar surprinzător sau cu un eveniment de vis”. 

Cele mai recente știri

To Top