Asigurări

Capitala şi judeţul Ilfov, regiunea de dezvoltare cu cele mai multe locuinţe protejate printr-o asigurare facultativă

Foto: iStock

Regiunea de dezvoltare formată din municipiul Bucureşti şi din judeţul Ilfov conducea, în primul semestru al anului trecut, în clasamentul regiunilor cu cele mai multe locuinţe protejate printr-o asigurare facultativă, conform unui comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

Potrivit comunicatului, aproape 2 din 5 locuinţe din acest areal erau asigurate, adică 28% din total, cu 7 puncte procentuale mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022 .

Pe locul secund în acest top se află Regiunea Vest, cu un grad de cuprindere în asigurare de 19%, urmată de Regiunile Centru şi Nord-Vest (16%), Sud-Est (14%), Nord-Est şi Sud (11%) şi Sud-Vest (9%).

La nivelul întregii ţări, doar 17% dintre locuinţe sunt protejate de o asigurare facultativă, ceea ce înseamnă că 4 din 5 locuinţe rămân în continuare neprotejate în faţa incendiilor, exploziilor, a avariilor produse instalaţiilor interioare ale clădirii, precum şi în cazul altor evenimente care pot afecta negativ viaţa şi bugetul unei familii.

„Cutremurele de anul trecut, dar şi incendiile sau exploziile produse în ţara noastră au arătat, încă o dată, că încheierea unei asigurări de locuinţă este esenţială, fie că vorbim despre protecţia împotriva dezastrelor naturale sau a altor fenomene neprevăzute, precum incendii şi explozii. O asigurare ne poate ajuta să trecem mai uşor peste aceste momente şi situaţii nefericite”, a declarat preşedinte şi director general al UNSAR, Alexandru Ciuncan.

În România, asigurările facultative se pot încheia doar pentru acele locuinţe care sunt deja protejate printr-o poliţă obligatorie PAD. Poliţele facultative oferă un nivel de protecţie extins, la valoarea reală a clădirii şi/sau a bunurilor deţinute, putând acoperi o serie de fenomene naturale, dar şi alte tipuri de riscuri precum: cutremur, inundaţii, alunecări de teren, incendiu, explozie, căderi de corpuri, inundaţii produse de avarii ale instalaţiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecţiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc. De asemenea, o asigurare facultativă poate fi personalizată prin clauze speciale dedicate, în funcţie de specificul fiecărei locuinţe şi de nevoile individuale ale clienţilor. De exemplu, se pot acoperi inclusiv prejudiciile produse vecinilor.

„În condiţiile în care, în prezent, doar 1 din 5 locuinţe din România este protejată împotriva dezastrelor naturale, faţă de mai mult de 3 din 5 locuinţe asigurate la nivel european – este cu atât mai important să ne informăm cât mai bine pentru a fi #sigurACASÂ alături de cei dragi”, a precizat Alina Bărbulescu, specialist Asigurări Bunuri & Proprietăţi în cadrul UNSAR.

Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 22 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional.

Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurările reprezintă un sector – cheie al economiei româneşti, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asigurătorii Membri ai UNSAR plătesc despăgubiri de circa 1,8 miliarde euro pe an, ceea ce înseamnă 5 milioane euro în fiecare zi calendaristică.

Cele mai recente știri

To Top