Business

Maersk a îmbunătăţit estimările privind profitul anual, datorită cererii solide de transport de containere pe plan global

Foto: iStock

Compania daneză A. P. Moller Maersk A/S şi-a îmbunătăţit previziunile anuale, pentru a patra oară în mai puţin de şase luni, citând cererea mai solidă şi tarifele de transport mai mari, cauzate de perturbările din lanţurile de aprovizionare, în urma atacurilor de la Marea Roşie, transmite Bloomberg.

Maersk, care este văzută ca un barometru al comerţului mondial, se aşteaptă acum la un profit înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) de 11-11,5 miliarde de dolari, faţă de estimarea precedentă, de 9-11 miliarde de dolari şi de nivelul 9,6 miliarde de dolari din 2023. Analiştii se aşteaptă anul acesta la EBITDA de 10,1 miliarde de dolari.

Deja Maersk revizuise în creştere estimările de profit din 2024 în mai, iunie şi august, deoarece conflictul din Marea Roşie are un impact mai profund decât estima anterior asupra aprovizionării mondiale.

Din decembrie, companiile de transport maritim şi-au redirecţionat navele în zona unde se află Capul Bunei Speranţe, în Africa, pentru a evita atacurile în Marea Roşie şi în Golful Aden, zone maritime-cheie pentru comerţul mondial. Timpul de călătorie creşte, ceea ce majorează tarifele de transport maritim.

Luna aceasta, Maersk a informat că anul viitor va demara un parteneriat de împărţire a navelor cu Hapag-Lloyd AG navigând la sud de Africa, ceea ce arată că firmele nu se aşteaptă la rezolvarea tensiunilor de la Marea Roşie în 2025.

Luni, compania daneză a estimat că se aşteaptă anul acesta la o creştere a cererii globale de transport de containere de 6%, după ce anterior estima un nivel de 4%-6%.

Maersk, care controlează aproximativ o şesime din comerţul global de containere, şi-a extins achiziţiile în ultimii ani pe diverse segmente. Dar recent nu a reuşit să achiziţioneze divizia de logistică DB Schenker a Deutsche Bahn AG, care a fost cumpărată de grupul danez de transport DSV A/S, pentru 14,3 miliarde de euro (15,5 miliarde de dolari).

În trimestrul trei din 2024, Maersk a înregistrat venituri de 15,8 miliarde de dolari, şi EBITDA de 4,8 miliarde de dolari.

Cele mai recente știri

To Top