Tehnologie

Ministrul Digitalizării: Industria IT înseamnă 8% din PIB-ul României. Tehnologia AI reprezintă viitorul

Sectorul IT din România înseamnă 8% din Produsul Intern Brut (PIB), fiind una dintre industriile cu cea mai mare valoare adăugată din ţara noastră, a declarat, miercuri, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, la International Summit & Gala Award 2024.

„Când vorbim despre AI şi tehnologii, vorbim despre viitor şi, în acest moment, nu suntem doar într-un cursă locală sau regională, ci într-o cursă globală. În opinia mea, ar trebui să fim concentraţi pe ceea ce putem face împreună, pentru că, în acelaşi timp, facem parte din Uniunea Europeană şi ar trebui să împărtăşim bunele practici între noi. În acest moment, în România sectorul IT înseamnă peste 8% din PIB, fiind una dintre industriile cu cea mai mare valoare adăugată din ţara noastră (…) În ultimii cinci ani, creşterea anuală a fost de 2,5% şi acum întreaga industrie aduce aproape 9 miliarde de euro, în fiecare an. Este foarte important să avem acea cooperare deschisă între sectorul public şi cel privat. În prezent, nu avem o administraţie digitală în România, pentru că încă avem aceeaşi arhitectură ca acum 50 de ani şi pentru asta avem peste 6 miliarde de euro. Aş dori să le mulţumesc celor de la ANIS şi celorlalţi specialişti pentru cooperarea foarte bună în ceea ce priveşte cloud-ul guvernamental. Vom avea lansarea achiziţiei publice pentru aplicaţia unică a statului cu toate cele peste 30 de servicii servicii publice până la sfârşitul anului 2024”, a spus Ivan.

Acesta a adus în discuţie şi partea de dezinformare pe fondul unui an cu multe alegeri ce vor avea loc atât în România, cât şi la nivel global.

„Avem un an foarte important, cu patru tururi de scrutin, şi avem nevoie de un instrument foarte important pentru a acţiona în timp real pentru a contraataca dezinformarea. deoarece avem peste două miliarde de oameni care vor alege liderii în 2024 la nivel mondial. În România avem alegeri pentru autorităţile locale, pentru Parlamentul European, pentru preşedinte şi alegeri generale. Este vorba despre viitorul nostru şi despre democraţia noastră (…). Un al doilea subiect este despre inovaţie şi cu siguranţă când vorbim despre inovare avem în Parlament strategia românească de inovare. Vom avea începutul întregului cadru de cercetare şi aducem cercetătorii la acelaşi nivel cu profesorii din universităţi. Vorbim despre un angajament puternic pentru Guvernul României de a aduce valoare instituţiei de cercetare”, a subliniat oficialul.

Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS) organizează, miercuri, evenimentul International Summit & Gala Award, în cadrul căruia vor fi acordate Premiile de Excelenţă ale Industriei IT din România.

La ediţia din acest an a competiţiei, sunt calificate în etapa finală 26 de propuneri din partea a 20 de companii.

Înfiinţată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT româneşti şi sprijină dezvoltarea industriei locale de software şi servicii, creşterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât şi a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse. În cadrul ANIS sunt peste 170 de membri, fiind reprezentate atât companii cu capital românesc cât şi străin, companii mici sau multinaţionale, cu sedii în toate marile centre IT din ţară.

Membrii ANIS generează un număr semnificativ de locuri de muncă înalt calificată în societate. Cu o reprezentare de peste 65% din totalul veniturilor generate de industria IT la nivel naţional şi aproximativ 42% din totalul angajaţilor industriei IT din România, ANIS îşi măreşte an de an amprenta economică în plan local.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top