Opinii

Putem contracara efectele crizelor actuale prin politici de consolidare și investiții

Efectele încă prezente ale crizelor suprapuse cu care continuăm să ne confruntăm determină probabil ca nivelul ridicat de incertitudine globală, schimbările uneori bruște ale condițiilor economice și volatilitatea amplă a piețelor financiare să continue să se manifeste pentru o perioadă importantă de timp.

Există o serie importantă de transformări structurale induse de pandemie, de creșterea considerabilă a tensiunilor geopolitice la nivel global și invadarea Ucrainei de către Rusia precum și de problemele mai vechi, dar cu impact din ce în ce mai mare, reprezentate de criza climatică și cea demografică.

Toate transformările amintite au generat deopotrivă un răspuns al mixului de politici publice și un efort de adaptare a economiei private la noile condiții. Acest proces de durată este însoțit de riscuri ale căror efecte pot fi amplificate de vulnerabilitățile acumulate. De aceea, este nevoie de o conduită prudentă a tuturor celor implicați: sectorul public, mediul de afaceri, populație. 

Totodată, adaptarea sustenabilă presupune investiții importante susținute atât din surse publice, cât și private. O strategie posibilă este de a încuraja companiile să investească în proiecte care au un randament ridicat al investiției, care să acopere costul ridicat al finanțării, deoarece piețele, deși se află într-o perioadă de fragmentare, impun necesitatea creșterii competitivității. Acest lucru se poate realiza prin susținerea inovării care să conducă la creșterea productivității, reducerea consumurilor și eliminarea dependențelor de procese de producție generatoare de externalități negative (pentru societate și pentru mediu).

Stimularea inovării și a spiritul antreprenorial se pot realiza prin sprijinirea startup-urilor și a întreprinderilor mici prin programe de finanțare și mentorat, precum și prin promovarea unei culturi a creativității și asumării riscurilor, ceea ce poate conduce la apariția de tehnologii și noi sectoare de activitate care să contribuie la stimularea creșterii economice. O sursă de finanțare pentru cercetare și inovare poate fi reprezentată și de fondurile europene, în contextul în care PNRR include în pilonul 3 dedicat transformării digitale o componentă de suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare cu o sumă alocată de circa 2,6 miliarde de euro (8,8% din total).

Un mediu propice investițiilor presupune, totodată, ajustarea reglementărilor pentru a încuraja întreprinderile să investească, dezvoltarea infrastructurii, sporirea calificării forței de muncă și îmbunătățirea stării de sănătate a acesteia.

Cele mai recente știri

To Top