Tehnologie

Declin de peste 19% al acţiunilor Shopify, din cauza previziunilor financiare dezamăgitoare

Foto: iStock

Acţiunile Shopify au scăzut cu peste 19% miercuri, reducând cu aproape 20 de miliarde de dolari valoarea de piaţă a companiei, după ce aceasta a publicat previziuni privind veniturile şi profitul pentru trimestrul curent care au îngrijorat investitorii, transmite CNBC.

Iată rezultatele financiare publicate de companie pentru primul trimestru, în comparaţie cu aşteptările de consens ale analiştilor de la LSEG: câştig pe acţiune: 20 de cenţi ajustaţi, faţă de 17 cenţi aşteptaţi; venituri: 1,86 miliarde USD, faţă de 1,85 miliarde USD estimate

Rezultatele din primul trimestru mai bune decât cele aşteptate au fost umbrite de perspectivele Shopify pentru trimestrul curent.

Compania canadiană de comerţ electronic a declarat că se aşteaptă ca veniturile din al doilea trimestru să crească cu un ritm procentual ridicat, de la an la an, ceea ce este în conformitate cu estimările consensuale pentru o creştere de 19,5%, dar reprezintă o încetinire faţă de ultimele trimestre.

Shopify a înregistrat o creştere de uşor peste 20% a veniturilor de la an la an în ultimele şase trimestre.

Într-o conferinţă telefonică cu analiştii, directorii Shopify au spus că cheltuielile de consum în SUA rămân puternice, dar ”am luat în considerare dificultăţile legate de [valută], ca efect al puterii dolarului american şi o oarecare atenuare a cheltuielilor consumatorilor europeni în perspectivele noastre pentru T2”.

Marjele brute pentru al doilea trimestru sunt aşteptate să scadă cu aproximativ 0,50 de puncte procentuale, în comparaţie cu primul trimestru, ca urmare a vânzării activităţii de logistică a Shopify către expeditorul de marfă Flexport.

Shopify a spus că se aşteaptă ca cheltuielile de exploatare să crească cu o singură cifră faţă de trimestrul precedent, în timp ce Wall Street a estimat o stagnare.

Analiştii Baird au spus într-o notă pentru clienţi demiercuri dimineaţă că previziunile de cheltuieli de operare mai mari au întunecat ”un raport al T1, altfel solid, deoarece compania se îndreaptă probabil către investiţii în marketing şi cercetare şi dezvoltare (AI/GenAI).

Shopify, care creează instrumente pentru companii pentru a vinde produse online, şi-a intensificat în ultimele trimestre funcţiile de inteligenţă artificială pentru companii, inclusiv ”Shopify Magic”, care poate genera automat listări şi edita imagini, printre altele.

Rivali, inclusiv Amazon, Etsy şi eBay, au introdus şi funcţii AI pentru vânzători pe platformele lor.

Cele mai recente știri

To Top