Actualitate

Eurostat: Comerţul UE cu produse agricole a scăzut cu 3,2% anul trecut

agricultura
Foto: iStock

Valoarea schimburilor comerciale (importuri plus exporturi) cu produse agricole între Uniunea Europeană şi restul lumii a ajuns în 2023 la 410,9 miliarde de euro, cu 13,5 miliarde de euro mai puţin decât în 2022, corespunzând unui declin de 3,2%, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Anul trecut, UE a exportat produse agricole în valoare de 228,6 miliarde de euro şi a importat produse agricole în valoare de 182,3 miliarde de euro, generând un surplus de 46,3 miliarde de euro. În timp ce valoarea exporturilor între 2022 şi 2023 s-a menţinut stabilă, a existat un declin semnificativ al valorii importurilor (minus 6,8%).

Între 2013 şi 2023, valoarea comerţului UE cu produse agricole a crescut cu 56,2% (de la 263,1 miliarde de euro la 410,9 miliarde de euro), echivalentul unei creşteri anuale medii de 4,6%. În această perioadă, exporturile (4,7%) au crescut mai rapid decât importurile (4,4%).

Datele Eurostat arată că în 2023 Marea Britanie a fost principala destinaţie pentru exporturile de produse agricole ale UE (48,6 miliarde de euro sau 22% din total), fiind urmată de Statele Unite (12%, 27,5 miliarde de euro), China (6%, 13,5 miliarde de euro), Elveţia (5%, 12,1 miliarde de euro), Japonia (3%, 7,2 miliarde de euro) şi Rusia (3%, 6,6 miliarde de euro).

Tot în 2023, importurile UE de produse agricole au provenit în special din Brazilia (9%, 16,9 miliarde de euro), Marea Britanie (8%, 15,8 miliarde de euro), China (7%, 13,3 miliarde de euro), Statele Unite (7%, 13,1 miliarde de euro), Ucraina (5%, 9,5 miliarde de euro) şi Norvegia (5%, 9,2 miliarde de euro).

Cele mai recente știri

To Top