Secretara Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a declarat marţi că investiţiile masive ale Chinei în producţia avansată de bunuri pentru energie curată au dus la un mediu de concurenţă inechitabil, care pune în pericol lucrătorii şi întreprinderile americane şi trebuie atenuat, transmite Reuters.
Yellen le-a spus reporterilor, în marginea reuniunilor de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional şi ale Băncii Mondiale, că supraproducţia de vehicule electrice, baterii, panouri solare şi alte bunuri ar putea scoate de pe piaţă companiile din SUA şi din alte ţări, în timp ce firmele chineze continuă să primească sprijin.
”Deci, acestea nu sunt condiţii de concurenţă echitabile. Şi, din punct de vedere al lanţului de aprovizionare, cred că creează riscuri pe care căutăm în mod clar să le atenuăm şi, de asemenea, este incorect pentru lucrătorii şi firmele noastre”, a spus Yellen în timp ce se pregătea să înceapă o noua rundă de întâlniri cu oficialii chinezi.
Yellen, care a vizitat China la începutul acestei luni, a declarat că dialogul în curs cu oficialii chinezi a condus deja la progrese în domenii de interes comun, inclusiv combaterea spălării banilor şi abordarea schimbărilor climatice.
Dar oficialii americani s-au angajat şi în discuţii importante cu înalţi oficiali chinezi cu privire la practicile de politică industrială ale Chinei şi la efectele negative pe care supracapacitatea le-ar putea crea pentru economia globală.
Viceministrul de Finanţe al Chinei, Liao Min, i-a spus lui Yellen că Beijingul acordă ”o mare importanţă” vizitei delegaţiei chineze la Washington. El a citit o declaraţie a fostului vicepremier He Lifeng, în care i-a mulţumit lui Yellen pentru discuţiile ”programatice, aprofundate şi constructive” din China şi a spus că speră că cele două părţi vor continua să-şi aprofundeze schimburile.