Primele luni ale anului au venit cu peste 160.000 de oferte noi de joburi postate de angajatori, nivel similar cu aceeaşi perioadă...
Sistemul privat de educație a prins avânt în ultimii ani în România, în contextul în care cererea pentru condiții mai bune a...
Finalul anului universitar înseamnă, pentru mulți tineri, inițierea unui proces de căutare a unui loc de muncă, unii dintre ei fiind la...
Numărul locurilor de muncă vacante a fost 47.100 în primul trimestru al acestui an, în creştere cu 5.200 faţă de trimestrul anterior,...
Candidații din Generația Z devin tot mai activi pe piața muncii, iar angajatorii simt tot mai mult impactul lor asupra actualului model...
Candidații români și-au intensificat căutările pentru un nou job în luna aprilie și au înregistrat, în medie, între 5 și 7 aplicări...
Deși mai sunt aproape două luni până la începerea oficială a sezonului estival, angajatorii din sectoarele cu activitate specifică verii au început...
Operatorii economici pot să angajeze elevii cu jumătate de normă, la împlinirea vârstei de 16 ani, conform prevederilor legale în vigoare, iar...
Angajările la stat continuă în ritm crescător faţă de primele două luni ale anului, în condiţiile în care, pentru luna martie, instituţiile...
Atragerea de talente este o provocare și mai mare pentru companii în 2023, în contextul în care piața locală a muncii se...
Căutările pentru job-urile de weekend au crescut cu 200%, iar cele pentru part-time cu peste 50% de la începutul anului, conform unui...
McDonald’s în România lansează campania de recrutare „Oameni cu experiențe”, o nouă inițiativă derulată la nivel național sub umbrela „Credem în tinerii...
CLTech, lider global în servicii de consultanță și servicii IT, anunță o serie de planuri ambițioase pentru a-și extinde operațiunile în România....
Aplicările pentru locuri de muncă remote au înregistrat cel mai ridicat nivel din anul 2020 şi până în prezent, deşi numărul de...