Cei mai mulți români aleg să își petreacă vacanța în țară, în sejururi de trei-patru zile și preferă să își organizeze singuri călătoria, fără a apela la agenții de turism, potrivit unui sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro, dat joi publicității.
Când vine vorba despre bugetul alocat anul acesta pentru vacanță, aproximativ 10% dintre respondenți au menționat că vor aloca sub 1.000 lei, aproape 25% au răspuns între 1.000 – 3.000 lei, 14,5% vor aloca între 3.000 – 6.000 lei, circa 9% și-au programat între 6.000 – 10.000 lei și doar 4% intenționează să cheltuiască peste 10.000 lei. Totodată, aproape 39% dintre respondenți susțin că nu vor pleca în concediu în această vară.
La întrebarea unde își vor petrece vacanța anul acesta, peste 34% dintre respondenți au răspuns în România, la mare, circa 32% au răspuns în România, la munte, iar aproape 7% își vor petrece vacanța la rude/la țară. Totodată, peste 20% dintre respondenți afirmă că își vor petrece vacanța în străinătate.
În ceea ce privește rezervările pentru vacanță, peste 76% dintre români au menționat că se ocupă personal de acest aspect, în timp ce aproximativ 24% dintre ei apelează la serviciile unei agenții de voiaj.
La întrebarea ‘Câte zile îți permiți să mergi în vacanță în această vară’, cei mai mulți, adică peste 43% dintre cei care au răspuns sondajului, au menționat că vor merge 3-4 zile anul acesta în vacanță, peste 36% spun că au ales să petreacă 7 zile de vacanță, circa 11% vor merge în vacanță 10 zile iar puțin sub 10% vor petrece 14 zile sau mai mult.
Odihna reprezintă principalul motiv pentru 56% dintre românii care merg în vacanță, în timp ce peste 30% dintre respondenți declară că vor îmbina utilul cu plăcutul. Pentru 13% vizitarea obiectivelor turistice este principalul motiv pentru care merg în concediu în timp ce doar 1% dintre români au declarat că merg în vacanță pentru cumpărături.
La întrebarea – Îți achiziționezi online biletele la obiectivele turistice – peste 37% dintre respondenți afirmă că își cumpără biletele online, în timp ce aproape 63% spun că nu fac acest lucru și preferă să le achiziționeze direct de la casele de bilete.
Sondajul a fost realizat online, la cererea CEC Bank, pe un eșantion de circa 1.200 de respondenți din toată țara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. 60% dintre respondenți sunt salariați, peste 80% locuiesc la oraș, 58% au studii superioare sau postuniversitare.
CEC Bank a fost fondată în 1864 și are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale.
Grupul CEC Bank a luat ființă prin preluarea, la data de 27 iulie 2023, de către CEC Bank S.A., a pachetului majoritar de acțiuni (99,993%) al Fondului de Garantare a Creditului Rural – I.F.N. S.A. (FGCR), alături de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.