Producătorul polonez de material rulant Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spolka Akcyjna (PESA) va trebui să livreze României 62 de rame electrice regionale (RE-R) până cel târziu la începutul anului 2027, acestea urmând să circule pe 10 rute de serviciu public, a declarat, marţi, preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), Ştefan Roşeanu.
Şeful ARF şi preşedintele PESA, Krzysztof Zdziarski, au semnat, marţi, la sediul Ministerului Transporturilor, contractul de achiziţie a celor 62 de rame electrice regionale, în prezenţa ministrului de resort, Sorin Grindeanu, şi a ambasadorului Republicii Polone în România, Pawel Soloch.