Actualitate

Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au crescut

vanzari masini

Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut, în primele patru luni ale acestui an, atât ca serie brută cu 5,5%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 4,1%, conform unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Avansul ca serie brută a fost determinat de creşterea cifrei de afaceri la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+18,4%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+14,2%) şi comerţul cu autovehicule (+5,7%). Activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor au scăzut, însă, cu 15,8%.

În aprilie 2024, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete s-a majorat faţă de luna martie 2024, ca serie brută, cu 7,5%, datorită rezultatelor pozitive înregistrate în: comerţul cu autovehicule (+9,5%), comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+8,1%), activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+6,8%) şi comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+3,4%).

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă, s-a majorat cu 7,8%.

De asemenea, în luna aprilie a acestui an, faţă de intervalul similar din 2023, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o un avans cu 19,3%, datorită comerţului cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+31,4%), comerţului cu autovehicule (+18,7%) şi comerţului cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+10,6%). Pe de altă parte, activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor au scăzut cu 3,2%.

Totodată, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, ca serie ajustată, a consemnat o creştere cu 11,4%, de la un an la altul.

Cele mai recente știri

To Top