Printre tradiții, istorie și peisaje care definesc nordul țării, Bucovina se afirmă tot mai puternic pe harta industriei europene. În această regiune, Marelbo – una dintre cele mai mari fabrici de încălțăminte din România – a depășit în 2025 pragul de 20 de milioane de perechi realizate integral în țară. O parte din producția locală merge către export, cu eticheta „Made in Romania”. Pantofii fabricați la Vicovu de Sus ajung astăzi în aproape toate țările din Europa, dar și în Canada și în numeroase alte piețe internaționale, o confirmare că producția românească își păstrează competitivitatea și câștigă recunoaștere în afara granițelor.
„România are un potențial industrial mult mai mare decât este cunoscut, iar producția de încălțăminte este un domeniu în care putem concura oricând cu piețele europene. Cele 20 de milioane de perechi realizate în Vicovu de Sus arată că un brand crescut în Bucovina poate ajunge pe alte continente fără să renunțe la identitatea locală.
Bucovina are o forță aparte – aici, tradiția, disciplina și comunitatea formează un tip de industrie care nu doar produce, ci și dă valoare locului din care pornește. Se vede în fiecare zi, în felul în care oamenii din Bucovina muncesc, creează și pun suflet în tot ceea ce fac. Comunitatea de aici este sufletul Marelbo – locul în care am început, am crescut și unde se formează noi generații de meșteșugari. Faptul că pantofii realizați la Vicovu de Sus ajung pe alte continente este, înainte de toate, meritul acestor oameni. Iar de Ziua Bucovinei, pe care o sărbătorim cu bucurie pe 28 noiembrie, sentimentul devine și mai puternic: ne bucurăm să susținem această comunitate și să vedem cum meșteșugul local, dus mai departe de atâtea exemple din întreaga regiune, continuă să pună Bucovina acolo unde îi este locul – în lumină și în mândria celor care o reprezintă”, spune Aurel Bobu, fondator Marelbo.
Cu o producție de aproape de 2.000 perechi pe zi, 500 de genți și alte produse de marochinărie, Marelbo este astăzi cea mai mare fabrică de încălțăminte din România, un loc unde tehnologia modernă se întâlnește cu experiența meșteșugarilor din Bucovina. Aici lucrează peste 700 de oameni, unii cu mai mult de trei decenii de experiență, alții tineri care au învățat meseria în fabrică, continuând tradiția locală.
Pe lângă producție, în ultimii ani, Marelbo a devenit și un punct de interes turistic în zonă – zilnic, 700-800 de oameni care vizitează Bucovina se opresc și la fabrică. Elevi, studenți, turiști români și străin, dar și români întorși acasă sunt curioși să achiziționeze și să vadă cum arată industria modernă construită într-o zonă considerată multă vreme exclusiv rurală. Vizitatorii descoperă liniile de producție, procesul artizanal păstrat cu grijă și oameni care lucrează cu aceeași pasiune de peste patru decenii.
Povestea pantofilor “Made in Romania”: de la un atelier mic din Bucovina în caselor oamenilor din Canada si alte tari europene.
La 28 noiembrie 1918, Bucovina s-a unit cu Regatul României, marcând un pas decisiv spre România Mare. Trei zile mai târziu, prin Marea Unire de la 1 Decembrie, s-a conturat România modernă de astăzi. În același secol, în 1984, se năștea prima pereche de pantofi din povestea Marelbo – un început modest, dar cu o ambiție care avea să ducă numele Bucovinei și al României pe piețe europene și internaționale. Astăzi, acest drum continuă prin produse autentice „Made in Romania”, fabricate în Vicovu de Sus.
Povestea Marelbo începe într-un atelier modest din Suceava, unde tânărul Aurel Bobu a făcut prima pereche de pantofi pentru mama sa. Dupa anii ’90, a plecat apoi pentru trei ani în străinătate, dorind să-și construiască viața peste hotare, dar experiența i-a arătat că adevărata împlinire nu vine din afară, ci din înăuntru, la propriu și la figurat, în România. S-a întors acasă convins că poate construi un brand românesc autentic în locul în care s-a născut.
„Mi-am spus atunci că, și dacă mănânc un cartof pe zi, eu tot mă întorc în țara mea. Aici vreau să construiesc ceva, aici în Bucovina”, își amintește Aurel Bobu. Revenit acasă, a ridicat, pas cu pas, o mică unitate de producție în Vicovu de Sus. Peste ani, acel atelier avea să devină cea mai mare fabrică de încălțăminte din România. Din anul 1984 și până în anul 1994 a avut atelier de încălțăminte acasă, iar din anul 1994 a creat brandul Marelbo.
A urmat o perioadă lungă de disciplină, muncă și curaj, iar brandul a început să prindă contur după anii 2000. Atunci Marelbo a deschis primul magazin propriu și a renunțat la distribuția prin intermediari pentru a păstra prețurile corecte pentru cliențul final.
Astăzi, Marelbo are aproape 60 de magazine în toată țara și exportă produse românești în piețe din Europa și America de Nord. Pantofii creați în Bucovina ajung pe rafturi și în casele oamenilor din Italia, Spania, Germania, Austria, Polonia, Bulgaria, Franța, Ungaria sau Canada, purtând cu ei o parte din priceperea și răbdarea meșteșugarilor care îi realizează.
„Extinderea nu a fost niciodată grăbită, ci construită pas cu pas, prin investiții în oameni, tehnologie și calitate. Suntem tradiționali prin suflet, dar moderni în felul în care ne desfășurăm activitatea, ceea ce ne permite să fim competitivi oriunde în lume. Aceeași pereche de pantofi care pleacă spre un client din Suceava poate ajunge și la un client din Germania sau Franța în aceleași standarde.
De Ziua Națională, cred că povestea Marelbo arată ceva esențial: din Bucovina, România poate demonstra că producția locală are forță, stabilitate și viitor, totul vizibil și în alte colțuri de lume. Aici, în fabrică, oamenii au învățat meserie, au transmis-o mai departe și au trimis în lume milioane de perechi de încălțăminte 100% românească. Este felul nostru de a arăta că România poate construi valoare acasă și o poate duce departe, peste granițe. Suntem mândri că putem duce numele Bucovinei și al României oriunde în lume. Fiecare pereche făcută aici este o bucată din țara noastră”, spune Aurel Bobu, creatorul Marelbo.
În următorii ani, Marelbo vizează extinderea atât în țară, cât și la nivel internațional. Dar, dincolo de rațiunea de business, cel mai important obiectiv rămâne același: păstrarea unei producții românești autentice, construite din muncă, disciplină și pasiune.
„Peste 10 ani, îmi doresc ca Marelbo să rămână același brand construit cu suflet, dar prezent în cât mai multe țări. Vreau ca oamenii să poarte Made in Romania cu mândrie”, spune fondatorul.
În cei peste 40 de ani de la primul pantof făcut cu emoție și răbdare, Marelbo a devenit un reper al producției românești autentice și un exportator de încredere. Fiecare succes al brandului duce cu sine câte o parte din Bucovina, iar fiecare pereche poartă o poveste: a oamenilor locului, a tradiției păstrate, a muncii făcute cu seriozitate.
„Aici este casa noastră, aici sunt oamenii care au crescut împreună cu brandul, iar Marelbo rămâne o promisiune că tradiția poate merge mai departe, indiferent cât de repede se schimbă lumea”, cochide Aurel Bobu, creatorul Marelbo.