DeepSeek devine o alternativă viabilă pentru startupurile europene în cursa globală a inteligenţei artificiale, oferind tehnologie la costuri mult mai reduse, ceea...
La fel ca şi în anii anteriori, topul celor mai vândute smartphone-uri în 2024 este dominat de dispozitivele produse de Apple. Cel...
China anunţă marţi deschiderea unei anchete împotriva gigantului tehnologic american Google, pe care-l suspectează de încălcarea reglementărilor chineze împotriva monopolului, un anunţ...
În luna ianuarie, Norvegia s-a apropiat de obiectivul său de a vinde numai maşini cu emisii zero, maşinile complet electrice reprezentând 95,8%...
Societatea Națională „Nuclearelectrica” SA (SNN) este o companie de stat, listată la Bursa de Valori București din 2013, iar în structura actuală...
Investițiile realizate în 2024 de OMV Petrom au însumat 7,171 miliarde de lei, în creștere cu 52% față de investițiile de 4,704...
România este statul membru al Uniunii Europene care a redus cel mai mult emisiile de gaze cu efect de seră (GES) față...
Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 13,5% în trimestrul IV 2024 față de perioada similară a anului...
La trei ani de la izbucnirea războiului din Ucraina, rușii bogați își readuc banii acasă, alimentând o relansare surprinzătoare a pieței imobiliare...
Preşedintele american Donald Trump a semnat luni un ordin executiv prin care ordonă Departamentelor Trezoreriei şi Comerţului din SUA să creeze un...
Este loc pentru o continuare a consolidării în sectorul transportului aerian european, a declarat luni directorul general de la transportatorul aerian german...
Rata anuală a inflației în zona euro a continuat să crească în luna ianuarie, pentru a patra lună la rând, în principal...
Companiile cu activitate de producție se confruntă constant cu provocări precum cerințele clienților în continuă schimbare, optimizarea resurselor și menținerea competitivității pe...
Dolarul american s-a apreciat puternic luni, ceea ce a împins celelalte valute la cele mai scăzute valori din ultimii ani, după ce...
Severin Shopping Center îi așteaptă pe vizitatori cu oferte speciale în cadrul campaniei Winter Sales. Magazinele participante propun o gamă variată de...