Transporturi

Autoturismele electrice au ajuns la o cotă de 6,5% și înmatriculări cu 150% mai multe, în martie

Cota de piață a autoturismelor full electrice în total înmatriculări a ajuns, în România, la 6,5%, în luna martie a acestui an, față de 2,8% în aceeași perioadă din 2025, reiese din analiza Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), ce are la bază statistica Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI).

Conform datelor publicate miercuri, la nivel general, autoturismele ‘electrificate’, respectiv cele electrice (care pot fi încărcate din sursă externă de electricitate – BEV și PHEV), precum și cele mild-hibrid și full hibrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă de electricitate) dețineau, în intervalul de referință, o cotă de piață de 65%, fiind cel mai important segment de pe piața românească, care depășește cota deținută de motorizările pe benzină și motorină.

Separat, înmatriculările de autoturisme full electrice au crescut, în perioada analizată, cu 150%, și au ajuns la o cotă de 6,5% din piață, față de martie 2025, când reprezentau 2,8%, în timp ce autoturismele plug-in hibrid ajunseseră la o cotă de piață de 7,7%.

În anul 2026, primele trei cele mai vândute autoturisme 100% electrice au fost: Tesla Model Y – cu 355 de unități (+545% față de anul precedent), BYD Dolphin Surf (268 de unități) și Dacia Spring (195).

În ceea ce privește autoturismele plug-in, înmatriculările s-au majorat cu 60%, în martie 2026 vs martie 2025, iar topul acestui segment este condus de: BYD Seal U – cu 252 de unități, urmat de Chery Tiggo 8 – cu 145 de unități, și Volkswagen Tiguan – cu 134 de unități.

Potrivit sursei citate, înregistrările de autoturisme hibride, fără reîncărcare din surse externe, au crescut 46%, în decurs de un an, cu o cotă de piață actuală de 26%. Pe primele trei locuri în clasamentul înmatriculărilor din martie, anul curent, conduce Toyota Corolla (990 unități și o creștere de 42% față 2025), model urmat de Dacia Bigster – cu 868 de unități, respectiv Toyota Yaris Cross (622).

Autoturismele echipate cu motoare mild-hibrid au înregistrat o scădere de 5% a înmatriculărilor, în prima lună de primăvară din 2026, până la o pondere de 24,5% din totalul pieței de autoturisme. Pe acest segment, Dacia Duster se situa pe prima poziția, cu 704 unități, dar în scădere de 60%, apoi Skoda Octavia – cu 377 de unități și Suzuki Vitara Cami – cu 367 de exemplare.

Pe total piață, autoturismele au înregistrat, în luna martie 2026, un volum de 10.273 de unități, cu 4,9% mai mult față de luna similară din anul anterior.

În funcție de cota de piață, mașinile SUV s-au clasat pe prima poziție, 62,9% din total, urmate de cele din Clasa C (19,5%) și din Clasa B (11,3%).

Raportat la tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna martie a acestui an, față de perioada similară din 2025, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 19,1%, până la o pondere de 29%, în timp ce motorizările pe motorină s-au diminuat cu 26%, la o pondere de 6%.

Statistica oficială relevă faptul că înregistrările de vehiculele comerciale ușoare și minibus noi au crescut cu 5,7%, de la un an la altul, din care vehiculele comerciale ușoare fără minibus a consemnat un salt de 13%.

Pe de altă parte, vehiculele comerciale ușoare electrice au atins, în primele trei luni ale anului 2026, un volum de 111 unități, față de 270 de unități, în aceeași perioadă a anului trecut.

Totodată, vehiculele comerciale grele și autobuze înregistrează, în martie 2026, o creștere de 10,9% față martie 2025, din care vehiculele comerciale grele de peste 16 tone plus autotractoarele un rezultat pozitiv, de plus 9%.

Cele mai recente știri

To Top