Actualitate

Comisia Europeană cere României să îmbunătăţească tratamentul deşeurilor

Foto: iStock

Comisia Europeană a decis, joi, să trimită României un aviz motivat pentru că nu aplică în mod corect Directiva 1999/31/CE privind depozitele de deşeuri precum şi Directiva-cadru privind deşeurile (Directiva 2008/98/CE), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Trimiterea unui aviz motivat reprezintă a doua etapă a procedurii de infringement.

Directiva privind depozitele de deşeuri stabileşte standarde pentru depozitele de deşeuri pentru a preveni efectele negative asupra sănătăţii umane, apei, solului şi aerului. În temeiul prezentei directive, statele membre trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că numai deşeurile care au fost supuse tratării sunt depozitate la gunoi.

Comisia Europeană a trimis o scrisoare de punere în întârziere României, în luna noiembrie 2021, cu privire la deficienţele existente la cinci gropi de gunoi, dar şi cu privire la eşecul României în punerea la punct a unui cadru integrat şi adecvat privind instalaţiile de tratare a deşeurilor, având în vedere cele mai bune tehnici existente.

„După ce a analizat răspunsul trimis de autorităţile române, şi pe baza celor mai recente date, Comisia a ajuns la concluzia că trei gropi de gunoi nu respectă nici acum standardele, inclusiv una amplasată în Bucureşti. De asemenea, a ajuns la concluzia că, în România, capacitatea instalaţiilor de tratare a deşeurilor înainte de a fi depozitate la gunoi este insuficientă”, se arată în comunicatul Comisiei.

În consecinţă, Comisia a decis să trimită un aviz motivat României, care are acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a lua măsurile necesare. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la acest caz.

Cele mai recente știri

To Top