I-am cunoscut pe Giorgio și Camelia anul trecut, după o vacanță în Napoli în care aproape la fiecare masă pizza era nelipsită. La întoarcere am vrut să schimb meniul, însă, trecând pe lângă Il Pizzaiolo, am fost convins de mirosul fantastic să încerc o pizza napoletană și-n București. Și așa m-am întors, brusc, în vacanță…
Povestea Il Pizzaiolo a început, oficial, în 1995, când Giorgio Necchi a început să lucreze în cele mai bune pizzerii din Genova. Neoficial, povestea a început în copilărie, când a gustat prima pizza și a știut că asta va face toată viața. A deschis, mai întâi în Genova, apoi, în urma succesului și cererii tot mai mari, în Riviera Ligure, mai multe restaurante. Nu s-a culcat însă pe o ureche, s-a perfecționat constant, a urmat nenumărate cursuri și s-a specializat în pizza napoletană, totul din pasiune pentru gust și tradiție. Alături i-a fost tot timpul Camelia, care, deși are origini românești, e mai apropiată de cultura italiană. Și tot împreună au decis să-și asume o mare provocare – să aducă pe piața din România pizza napoletană veritabilă. „Am studiat un pic piața și am văzut că exista un singur local care vinde pizza napoletană în București. Se întâmpla în 2017, și atunci am luat decizia să facem pasul și cred că a fost o decizie bună, pentru că am pornit trendul pizzei napoletane”, își amintește Giorgio Necchi.
Il Pizzaiolo și-a deschis porțile în martie 2018, după nenumărate provocări birocratice și operative, iar începutul a fost mai dificil decât și-au imaginat cei doi antreprenori.
„A fost extrem de complicat cu legislația, cu toate avizele și drumurile la diverse instituții. În plus, a trebuit să așteptăm extrem de mult pentru a primi autorizațiile, chiar dacă aveam toate documentele necesare”, spune Camelia. „După ce am deschis, a urmat o perioadă destul de dificilă. Folosim ingrediente 100% italiene, iar furnizorii refuzau să livreze volume mici, așa că eram nevoiți să facem singuri aprovizionarea”, completează Giorgio Necchi.
Dragostea pentru rețetele clasice și perseverența au dat însă roade. Businessul celor doi a crescut încet și sigur și pizza lor a devenit tot mai cunoscută și mai cerută în oraș, așa că au trecut la dezvoltarea unei echipe care să-i ajute, atât la prepararea produselor cât și la livrare. „La început ne-am lovit de reticența publicului, care era obișnuit cu foarte multe ingrediente pe pizza. Ulterior oamenii au descoperit gustul și tot mai mulți au auzit de noi, ceea ce ne-a motivat să mărim echipa”, mărturisesc cei doi antreprenori.
Il Pizzaiolo nu este un restaurant în care poţi rezerva o masă și să fii servit de un chelner îmbrăcat la patru ace. Nu este un loc opulent, ba chiar poți să treci pe lângă el și e foarte posibil să nu îl observi. Însă recenziile şi reacţiile oamenilor vorbesc de la sine. Este printre puţinele localuri care servesc pizza cu un scor de aproape 5 stele din sute de recenzii.
Giorgio și Camelia dezvăluie că succesul i-a motivat și au încercat să repete modelul de business din Italia și în România, dar au renunțat, pentru moment, la acest plan. De ce?
„Am învățat foarte mulți tineri secretele pizzei napoletane, însă e greu păstrezi oamenii odată ce au furat meserie, iar pe cei slabi sau neimplicați nu te poți baza, pentru că trebuie să servești produse de calitate. Am creat o comunitate pe care nu vrem să o dezamăgim. Aveam în plan să deschidem locații și în alte zone din București și, de ce nu, în alte orașe mari din țară. Am renunțat însă la livrări, am rămas doar noi doi și pentru moment vom rămâne un business de familie care servește pizza napoletană, fix ca în Italia”, încheie Giorgio Necchi.