Deși are unele din cele mai mari rezerve de țiței la nivel european, țara noastră produce o cantitate destul de redusă de petrol brut, iar soarta celor mai mari rafinării este sub semnul întrebării. La mijloc sunt rațiuni financiare, dar și chestiuni de securitate națională și regională.
Recentele evenimente din Venezuela și Iran au readus în atenția publicului cele mai importante resurse naturale ale celor două state, respectiv zăcămintele de petrol. Țara din America de Sud se află pe primul loc în lume, cu circa 300 de miliarde de barili (respectiv în jur de 17% din totalul rezervelor mondiale), iar Iranul pe locul al treilea, cu aproximativ 200 de miliarde de barili (adică în jur de 12% din total). S-a vorbit mult și despre costurile de extracție și prelucrare a țițeiului din cele două țări, cu cel venezuelean, deși abundent, implicând procedee mult mai complicate și mult mai scumpe. Ceea ce face ca extracția lui să fie profitabilă la un preț de vânzare estimat la peste 60 de dolari pe baril, asta în condițiile în care prognozele pentru 2026 văd cotațiile medii ale petrolului la 50-55 de dolari.
S-a vorbit mai puțin despre cum mai stă România în ceea ce privește producția și consumul de țiței și produse derivate. Iar la prima vedere nu avem cu ce să ne lăudăm – cu 600 de milioane de barili rezerve dovedite (respectiv doar 0,03% din totalul global), ne situăm pe locul 48 în lume. În Europa stăm ceva mai bine, situându-ne pe poziția a cincea, după Rusia, Norvegia, Marea Britanie și Turcia. Ceea ce ar trebui să ne confere un grad relativ mare de independență în ceea ce privește aprovizionarea.
Dependenți de import
Asta cel puțin teoretic, căci în practică lucrurile sunt ceva mai nuanțate. În primele zece luni din 2025, de pildă, industria locală a extras 2,13 milioane de tone de țiței, cu aproape 10% mai puțin decât în aceeași perioadă a lui 2024. În același interval au fost importate 7,74 milioane de tone de țiței (în creștere cu 16% față de ianuarie – octombrie 2024). Cu alte cuvinte, ne-am acoperit din surse interne doar puțin peste o cincime din necesarul de petrol brut. Mai mult, tot în primele zece luni al anului trecut am mai importat și 2,9 milioane de tone de produse petroliere, valorând peste cinci miliarde de euro (însă tot în aceeași perioadă am exportat o cantitate de produse petroliere în valoare de circa 2,5 miliarde de euro). În ambele situații principalii parteneri comerciali au fost vecinele Bulgaria și Ungaria.
Există șanse să se schimbe ceva în proporția dintre producția locală și importuri? Pe de o parte, a mai fost anunțată, în ultimii ani, descoperirea unor noi zăcăminte cu potențial exploatare în diverse regiuni. OMV Petrom anunța în 2023, de exemplu, că a identificat în perimetrul de explorare Verguleasa, din Olt, resurse de țiței care se ridica la aproximativ 20 de milioane de barili, fiind cea mai mare descoperire de acest tip a companiei din ultimele decenii, plus un zăcământ de circa șase milioane de barili în perimetrul Târgoviște. „Noile descoperiri vor contribui la reducerea declinului producției noastre și la continuitatea furnizării unor produse esențiale pentru economie”, spunea Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Explorare și Producție, care sublinia și faptul că, ”având în vedere că România produce țiței și gaze de peste 150 de ani, identificarea de noi resurse presupune un efort semnificativ”.
Sub presiunea costurilor
În același timp, din diverse motive, principalul producător local de țiței pare să fi redus turația în 2025. Conform ultimului raport disponibil, OMV Petrom a produs în primele nouă luni ale anului trecut circa 13,3 milioane de barili de țiței și condensat, cu 8% mai puțin decât în aceeași perioadă a lui 2024.
Un motiv al scăderii cantităților extrase ar putea fi prețul necompetitiv, având în vedere scăderea cotațiilor internaționale, dar mai ales faptul că zăcămintele din România sunt în general mature (adică au fost deja exploatate mulți ani) și fluxul de țiței este unul modest. Încă de acum un deceniu reprezentanții industriei trăgeau un semnal de alarmă privind acest aspect. „Sunt necesare sume uriașe pentru redezvoltarea zăcămintelor mature. Am recomandat micșorarea redevențelor pentru zăcăminte vechi, sunt sute astfel de cazuri în care exploatarea a devenit neeconomică”, spunea Artur Stratan, la acea dată președinte al Asociației Române a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA).
În cazul OMV Petrom, perioada ianuarie – septembrie 2025 a adus și un cost de extracție crescut (17,90 de dolari pe baril, cu 11% mai mult decât în același interval al anului precedent). În același timp, compania a vândut destul de ieftin țițeiul extras, cu 61,50 de dolari pe baril (față de prețul mediu al cotației Brent, care a fost de 71 de dolari în primele nouă luni ale anului). Comparativ cu primele trei trimestre din 2024, grupul a încasat cu 16% mai puțin din vânzarea de petrol brut.
Având în vedere aceste aspecte, OMV Petrom spune că una dintre direcțiile strategice este optimizarea portofoliului în zona de producție, prin ”concentrarea continuă pe barilii cei mai profitabili, prin evaluarea unor vânzări selective de zăcăminte”. Grupul lua în calcul și investiții mai mari în explorare și exploatare (5,8 miliarde de lei în 2025 față de 4,5 miliarde de lei în 2024, din care mai mult de jumătate pentru zăcămintele de gaze offshore din perimetrul Neptun Deep), cu 40 de sonde noi și realizarea a peste 500 de reparații capitale la sonde.
Interese dincolo de granițe
Surse din sectorul de petrol și gaze susțin că mulți experți din cadrul industriei lor sunt convinși că, în condiții normale, nu vom asista la o majorare semnificativă a cantităților extrase. Asta pentru că ar exista un anumit tip de înțelegere tacită între stat și producătorii de țiței ca aceștia din urmă să nu ”exagereze” în această direcție. ”Rezervele de petrol ale României, printre cele mai mari din UE, sunt privite, mai ales în recentul context geopolitic extrem de complicat și de tensionat, drept strategice nu numai pentru țara noastră, dar pentru întreaga Uniune Europeană. De aceea se pare că exploatarea lor nu este tocmai încurajată, urmărindu-se ca măcar o parte a lor să fie conservată pentru a putea fi accesată în caz de criză energetică”, afirmă managerul unei firme care furnizează servicii de foraj.
Tot la nivel mai degrabă de zvon sunt, deocamdată, și informațiile privind soarta a două mari companii petroliere locale, de care depinde semnificativ aprovizionarea cu carburanți a României. În noiembrie 2025 s-a anunțat că proprietarii Rompetrol, KMG International NV (KMGI) deținută de kazahii de la KazMunayGas, intenționează să vândă din active, fiind vizate și rafinăriile Petromidia și Vega Ploiești, care sunt responsabile pentru circa jumătate din producția internă de benzină și motorină. „Tranzacția are ca obiectiv atragerea unui partener strategic. În prezent, KMGI este alcătuită din 28 de companii din România, Elveția, Bulgaria, Georgia, Republica Moldova, Turcia și Kazahstan”, declarau la acea dată autoritățile din Kazahstan. Deocamdată, însă, nu s-a luat nicio decizie. „Elaborarea unui Plan Complex de Privatizare a diverselor active este o practică obișnuită. Lista poate include companii din diverse sectoare. Este un proces standard și de lungă durată, în cadrul căruia sunt luați în considerare numeroși factori. În ceea ce privește KMGI, compania își desfășoară activitatea în mod normal, atingând indicatorii de producție și financiari. În acest sens, declarăm că în prezent nu se ia nicio decizie cu privire la privatizarea KMGI”, a precizat grupul kazah.
În același timp, viitorul Lukoil România, care deține rafinăria Petrotel Ploiești, care acoperă până la un sfert din cererea internă de carburanți auto, este sub semnul întrebării din cauza sancțiunilor internaționale. După câteva încercări eșuate de vânzare a activelor pe care grupul le deține în afara Rusiei, cea mai recentă informație sugerează că noii proprietari ar putea fi americanii de la Chevron și Quantum Energy. Deocamdată, desigur, nimic nu e clar, dar faptul că este posibil ca în 2026 firmele responsabile de trei sferturi din producția locală de combustibili auto să-și schimbe patronii este cel puțin interesant, dacă nu de-a dreptul îngrijorător.
