Actualitate

România încasează, în prezent, peste două miliarde de lei din redevenţe, susţine ministrul Finanţelor

Foto: gov.ro

România încasează, în prezent, peste două miliarde de lei din redevenţe, din care cel mai mult 1,2 miliarde de lei, din exploatarea de gaze naturale, conform datelor prezentate, vineri, la finalul şedinţei de Guvern, de către ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

„În momentul de faţă, încasăm două miliarde şi 336 de lei din redevenţe. Recunosc, noi am pus acolo acel procent care s-a convenit în Coaliţie, de indexare cu inflaţia, dar tot în proiectul de Ordonanţă am menţionat că trebuie respectate clauzele de stabilitate ale licenţelor de exploatare şi dacă clauza de stabilitate spune că această redevenţă rămâne constantă până la sfârşitul perioadei pentru care a fost acordată licenţa, nu prea putem să facem nimic. Dar la momentul la care acea perioadă a expirat, noua redevenţă îi ia locul. Ca să aveţi o imagine completă şi corectă, noi încasăm 400 de milioane de lei din redevenţa petrolieră pentru trei milioane de tone de ţiţei care care se extrag, încasăm 1,2 miliarde de lei pentru 8,8 miliarde metri cubi de gaze naturale şi încasăm 336 de milioane de lei pentru 36 de substanţe minerale pentru care avem acordate licenţe. Însumaţi-le să vedeţi cât obţine statul român de pe urma exploatării bogăţiilor, solului, subsolului şi a tot ne-a dat Dumnezeu”, a menţionat Boloş.

Conform unui proiect de Ordonanţă de Guvern publicat, pe 4 octombrie, pe site-ul Ministerului Finanţelor, taxele, tarifele şi redevenţele din domeniul petrolier şi minier vor fi indexate anual cu rata inflaţiei aferente anului anterior plăţii acestora.

De asemenea, actul normativ prevede că redevenţele pentru terenurile concesionate potrivit legii de către Agenţia Domeniilor Statului, în calitate de administrator al terenurilor proprietate publică a statului, pe bază de contract de concesiune, se indexează cu indicele preţului de consum pe anul 2022, dacă nu este prevăzut astfel prin contractele încheiate potrivit legii. Termenul de plată pentru redevenţele actualizate este până la data de 31 decembrie 2024.

În plus, redevenţele datorate pentru terenurile concesionate în baza legii se indexează anual cu indicele preţului de consum anual, până la data de 30 iunie a fiecărui an calendaristic pentru anul anterior dacă nu este prevăzut astfel prin contractele încheiate potrivit legii. ADS este mandatată să ia toate măsurile legale ce se impun.

În ceea ce priveşte redevenţa pentru apele geotermale, aceasta va reveni la cota iniţială de 5% din valoarea producţiei miniere.

Cele mai recente știri

To Top