Numărul sacrificărilor de bovine și porcine a înregistrat o creștere, în decursul lunii iulie, comparativ cu perioada similară din 2025, în timp ce la categoriile păsări, respectiv ovine și caprine s-au raportat scăderi, arată datele publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS).
Potrivit sursei citate, în intervalul analizat, au fost sacrificate 44.000 de capete de bovine față de 41.000, în iulie 2025, în timp ce la porcine, numărul sacrificărilor a fost de 338.000 de capete vs 298.000 capete, cu un an în urmă. Totodată, în cazul păsărilor, s-a consemnat un total al sacrificărilor în iulie de 37,742 milioane de capete, comparativ cu 38,952 milioane de capete, în aceeași perioadă a anului anterior.
La categoria ovine și caprine, raportat la perioada de referință, au fost 219.000 de capete sacrificate față de 242.000.
În ceea ce privește greutatea în carcasă, datele INS relevă faptul că la păsări aceasta s-a diminuat de la un an la altul, la 60.688 de tone în iulie 2026, de la 63.873 de tone, în iulie 2025. Același trend descendent s-a înregistrat și în cazul ovinelor și caprinelor, unde greutatea în carcasă s-a diminuat la 3.074 de tone, de la 3.544 de tone.
În schimb, greutatea în carcasă a crescut atât la porcine (29.564 tone vs 25.783 tone), cât și la bovine (7.275 tone vs 6.801 tone)
Datele pentru unitățile industriale specializate (abatoare) s-au obținut prin cercetări statistice exhaustive, efectuate de INS, iar pentru exploatațiile agricole fără personalitate juridică, de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Informațiile se referă la sacrificările exclusiv pentru consum.