Deficitul bugetar a crescut uşor după primele şase luni ale acestui an, la 2,34% din PIB, respectiv 37,21 miliarde de lei, de...
Legea salarizării este în lucru, au loc consultări cu familiile ocupaţionale, există un corp al legii cu patru principii, în timp ce...
Curtea Constituţională a României a amânat pentru data de 2 august discutarea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu...
Anul 2022 a fost unul destul de atipic pentru companiile din România. Nici bine nu ieșiseră din strânsoarea măsurilor împotriva pandemiei, că...
The Coop Network, prima cooperativă din România digitalizată cu ajutorul tehnologiei blockchain, anunță lansarea aplicației Coop Wallet. Aceasta facilitează accesul investitorilor în...
Reuniunea marilor economii ale lumii din Grupul celor 20 (G20), din India, nu a reuşit, sâmbătă, să ajungă la un consens privind...
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) va rămâne 9% la mâncare şi la medicamente, întrebând de ce...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea potrivit căreia cetăţenii care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală de mai puţin de 6...
Casa de insolvenţă CITR, în calitate de lichidator judiciar al asiguratorului Euroins, intrat în faliment, anunţă că termenul limită pentru înregistrarea cererii...
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut la 6,4% în iunie, de la 7,1% în mai, în timp ce Ungaria,...
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat, luni, că au fost clasate de Comisia Europeană două proceduri de infringement care se refereau la...
UPDATE 11:15. Consiliul Politic Naţional al PSD a decis luni, prin vot, să propună pentru funcţia de ministru al Muncii pe Simona...
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au scăzut la 3,861 miliarde euro în primele cinci luni ale anului, comparativ cu 3,884 miliarde...
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că apreciază „gestul voluntar” pe care l-a făcut Gabriela Firea prin demisia din funcţia de ministru al...
Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a controlat, în perioada 10-13 iulie 2023, 2.088 de servicii sociale, 21 dintre acestea fiind...