Companiile din Republica Moldova doresc să se listeze pe Bursa de la Bucureşti, a declarat, joi, Bogdan Chetreanu, şef serviciu Emitenţi şi Oferte publice Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), la un eveniment de specialitate, el menţionând în acest sens Premier Energy şi Maib.
„Acum ce aşteptăm pe viitor. Cred că aţi văzut în presă. Este un emitent din Republica Moldova, înregistrat în Cipru, un mare jucător şi pe piaţa românească de energie, Premier Energy se numeşte. Urmează listarea. Pot să vă spun că sunt în curs să depună documentaţia la ASF. Ne aşteptăm într-un timp foarte scurt această companie să iasă pe piaţă. Nu vă pot spune valori pentru că în primul rând nu le ştiu şi chiar dacă le-aş şti nu aş putea să vi le spun. De asemenea, suntem în discuţii, iată se fac doi ani deja, cu cea mai mare bancă din Republica Moldova, Maib, banca agro-industrială. Aici vreau să fac o paranteză. Există un interes foarte foarte mare al companiilor din Republica Moldova să se listeze pe Bursa de la Bucureşti”, a spus Bogdan Chetreanu, la evenimentul „Mirsanu IPO Challenge 2024”, organizat de Mirsanu.ro.
El a precizat că voinţă există din partea tuturor actorilor implicaţi, dar este necesară armonizarea legislaţiei.
De asemenea, oficialul ASF a afirmat că în acest an ar mai putea avea loc încă o listare pe Bursa de la Bucureşti, menţionând că este vorba despre o companie românească, cu capital 100% privat.
Întrebat despre listarea companiilor de stat la BVB, el a declarat că există o obligaţie în PNRR de a lista cel puţin trei companii, dar până în acest moment nu au existat „semnale în acest sens”.
Premier Energy Group a anunţat în urmă cu o săptămână că intenţionează să lanseze o ofertă publică iniţială (IPO) de acţiuni pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, oferta va avea loc după aprobarea Prospectului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi va consta dintr-o ofertă publică adresată investitorilor de retail şi instituţionali din România şi o alta adresată investitorilor instituţionali internaţionali eligibili, în conformitate cu prevederile menţionate în prospect.
Premier Energy Group intenţionează să obţină aproximativ 100 de milioane de euro, dintr-o majorare de capital cu excluderea drepturilor de preferinţă, iar principalul său acţionar, Emma Alpha Holding Ltd. are în plan să vândă acţiuni existente în valoare de circa 25 de milioane de euro.
Conform societăţii, oferta ar putea fi finalizată în mai 2024, în funcţie de condiţiile de pe piaţa de capital, în timp ce acţiunile vor fi oferite şi tranzacţionate, după admitere, în lei.
Compania Premier Energy Group, înfiinţată în anul 2012, este una dintre entităţile private de infrastructură energetică integrată pe verticală cu cea mai rapidă creştere din Europa de Sud-Est şi unul dintre cei mai mari jucători din domeniul energiei regenerabile din regiune. Grupul are peste 1.000 MW capacitate de generare a energiei electrice regenerabile în proprietate, management sau în dezvoltare în România şi Moldova, împreună cu una dintre afacerile cu cea mai rapidă creştere în furnizarea de energie electrică din surse regenerabile în ambele ţări.
În România, Grupul a intrat în 2013 şi, în prezent, este al treilea cel mai mare distribuitor şi furnizor de gaze naturale, cu peste 150.000 de puncte de consum. De asemenea, este cel mai mare distribuitor şi furnizor de energie electrică din Republica Moldova, cu aproape un milion de puncte de consum şi peste 840.000 de clienţi, deservind aproximativ 70% din populaţia acestei ţări.
În urma achiziţiei CEZ Vânzare în România, Premier Energy Group are acum un portofoliu de aproximativ 2,4 milioane de clienţi de energie electrică şi gaze naturale în România şi în Republica Moldova, majoritatea fiind clienţi casnici şi întreprinderi mici.