Înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus Marea Britanie şi ţările EFTA) au crescut cu 16,7% în iulie, comparativ cu perioada...
Începând din 1 septembrie, Rezidența9 aduce un program conceput drept complementar evenimentelor propuse de Festivalul Enescu. Debutul acestora îl constituie vernisajul Music...
Mai puțin de 5% dintre companiile din România folosesc, în prezent, soluții de tip AML (Anti-Money Loundering) pentru prevenirea spălării banilor și...
Compania energetică ucraineană Naftogaz a anunţat marţi, într-un comunicat, descoperirea într-o zonă nespecificată a unor noi rezerve de gaze naturale care ar...
Retelele de magazine moderne acoperă 33 de localităţi din România, cu un total de 4,24 milioane mp şi vor ajunge în alte...
Prima jumătate a anului vine cu cifre cu adevărat impresionante pentru companiile de stat din domeniul energiei. Rezultatele financiare publicate după primele...
Aici, cândva, a fost un templu dedicat zeiței Nemesis. Cineva îmi spune că, printre altele, îi ajuta pe adepții săi să vadă...
Bursa de Valori București (BVB) a reușit până acum să aibă un an foarte bun, în ciuda situației nefavorabile la nivel internațional,...
Proporţia de energie electrică produsă din combustibili fosili a scăzut la 33% în Uniunea Europeană în prima jumătate a anului, cel mai...
Intesa Sanpaolo SpA este în negocieri pentru a achiziţiona First Bank din România, de la fondul american de investiţii J.C. Flowers, au...
Inspectorii de muncă vor controla, timp de două săptămâni, la nivelul Capitalei, unităţile economice care prestează activităţile privind comerţul cu ridicata al...
Peste 6 din 10 companii, la nivelul Uniunii Europene, au întâmpinat dificultăţi în procesul de recrutare a specialiştilor IT, relevă o analiză...
Consumatorii din Franţa au redus masiv achiziţiile de alimente esenţiale, din cauza preţurilor ridicate, a avertizat marţi Alexandre Bompard, preşedintele director general...
Gigantul de stat rus Gazprom a anunţat marţi o scădere masivă a profitului său net semestrial la 2,84 miliarde de euro, continuând...
Comisia Europeană aşteaptă în perioada următoare măsuri concrete în domeniul consolidării fiscal-bugetare, care să orienteze finanţele publice pe o traiectorie corectă în...