Situația delicată în care se află finanțele publice ale României în momentul de față a făcut ca fiscalitatea să devină unul dintre subiectele cele mai des abordate în mass-media și în declarațiile politicienilor, iar deciziile referitoare la măsurile pentru redresarea acestei situații sunt primele așteptate de la viitorul Guvern, indiferent cine va face parte din acesta. Ca întotdeauna, toate partidele au evitat subiectul spinos al lărgirii bazei de impozitare, care ar lovi într-o bază electorală numeroasă și disciplinată, concentrându-se pe impozitarea bogaților, identificați fie sub forma celor cu salarii mai mari de un anumit prag, fie a celor care dețin active mai mari decât media. Și, deși impozitele din aceasta categorie nu aduc sume importante la bugetul Statului, ne putem aștepta ca veniturile din investiții să ajungă pe lista celor considerate a fi o dovadă de bogăție suficient de mare încât să justifice o creștere a poverii fiscale.
Înainte de a vedea, însă, ce impozite ar putea fi mărite și cine va duce greul în încercarea de a repara măsurile iresponsabile din trecut, e util să ne uităm la situația actuală, în cazul de față pentru veniturile din investiții.
Dobânzile bancare
Deși vorbim de fapt despre economisire, nu investiții, din punct de vedere fiscal dobânzile sunt încadrate în aceeași categorie, fiind de altfel și cea mai importantă categorie de astfel de venituri. Nefiind nevoie de calcule complicate pentru a ajunge la venitul impozabil, așa cum este cazul la veniturile din tranzacții bursiere, sistemul de impozitare a fost în mod tradițional unul simplu, cu reținere la sursă a impozitului de către bancă sau IFN. Impozitul este de 10% din veniturile realizate, iar calculul și plata banilor către Stat se face exclusiv de către instituția financiară, ceea ce scutește contribuabilul de realizarea procedurilor birocratice.
Titlurile de stat
Emisiunile de obligațiuni guvernamentale au de departe cel mai favorabil regim fiscal, veniturile obținute de pe urma acestora fiind neimpozabile. De asemenea, aceste venituri nu sunt luate în considerare la stabilirea pragului de 6, 12 sau 24 de salarii minime brute aplicabil în cazul CASS. Având în vedere și faptul că dobânzile sunt apropiate de cele din sistemul bancar, titlurile de stat devin o variantă foarte bună de economisire.
Tranzacțiile bursiere și unități la fondurile deschise de investiții
Veniturile din transferul titlurilor de valoare au două moduri de impozitare diferite, în funcție de intermediarul prin care se fac tranzacțiile. Pentru cele realizate prin intermediari români sau care au un sediu permanent în România, impozitul este de 1% din fiecare profit realizat ca urmare a deținerii unui instrument financiar pe o perioadă mai mare de un an și de 3% în cazul în care acesta a fost deținut mai puțin de un an, pierderile nefiind luate în calcul. În acest caz, impozitul este calculat și plătit de intermediar, sau de societatea de administrare a investițiilor, după caz. Pentru tranzacțiile realizate prin intermediari din afara României impozitul este de 10% din profitul net total (luând în calcul și pierderile), iar calculul trebuie făcut de contribuabil, care depine declarația unică și plătește personal impozitul.
Trebuie precizat că pentru veniturile din dividende impozitul este de 10% din valoarea acestora, așa că, atunci când deții acțiuni la emitenți care distribuie dividende, poate fi mai convenabil să încasezi dividendul sau, dimpotrivă, să vinzi acțiunile înaintea datei de înregistrare, de la caz la caz. De exemplu, pentru niște acțiuni deținute de mai mult de un an și care dau drept la dividend ar putea fi mai convenabilă vânzarea lor decât încasarea dividendului, iar pentru unele deținute de mai mult de un an lucrurile ar putea sta invers.
CASS
Partea complicată apare în cazul celor care au venituri cumulate din investiții mai mari de pragul de 6 salarii minime pe economie, ceea ce în anul 2025 înseamnă 24.300 de lei. Într-o asemenea situație se aplică și contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS), tot în procent de 10%, dar nu din suma realizată efectiv, ci din valoarea a 6, 12 sau 24 de salarii minime brute pe economie, în funcție de pragul depășit.
Aici nu vorbim doar despre venituri din investiții, fiind cumulate și alte câteva categorii, cum ar fi cele din drepturi de proprietate intelectuală și cele din cedarea folosinței bunurilor (în principal chirii), pentru a ajunge la unul dintre cele trei praguri. Sunt excluse, însă, veniturile din salarii și cele din activități independente, pentru care CASS este calculată separat. Așadar, presupunând că obții venituri din salarii, activități independente și investiții sau chirii, poți plăti CASS de trei ori, iar limita maximă a contribuției să ajungă mai mare decât în cazul celor cu venituri dintr-o singură sursă.
Pentru CASS trebuie depusă de către contribuabil declarația unică anuală, plata fiind realizată tot de acesta.
Per total, sistemul actual este unul mai simplu decât a fost în unele perioade, chiar dacă presupune depunerea declarației unice pentru venituri mai mari de 24.300 de lei pe an. Reținerea la sursă a impozitului pe venit și cotele de impozitare reduse sunt niște avantaje importante, reducând atât timpul necesar procedurilor birocratice, cât și suma de plată. Rămâne de văzut dacă sistemul va rămâne la fel de simplu și anul viitor, sau va face obiectul unor modificări din care să mai fie stors un pic de mărunțiș, așa cum s-a întâmplat cu ocazia precedentei crize bugetare majore, cea din urmă cu circa 15 ani.
