Transporturi

Grindeanu anunţă că în următoarele două săptămâni încep lucrările în zona Margina-Holdea pe autostrada A1

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că în următoarele două săptămâni va începe lucrul pe sectorul Margina-Holdea aflat între judeţele Timiş şi Hunedoara pe traseul autostrăzii A1. Potrivit ministrului, proiectarea este aproape de finalizare, urmând să înceapă efectiv lucrările pe cei aproximativ 10 kilometri.

„În următoarele două săptămâni o să înceapă lucrul în zona Margina-Holdea, pe zona de tunele de urşi. Compania e aproape de finalizare cu proiectarea. Termenul de finalizare al proiectării e undeva la final de noiembrie. Din discuţiile pe care le-am avut cu conducerea companiei, de săptămâna viitoare, maxim în două săptămâni vor începe să aducă utilaje”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, vineri, într-o conferinţă de presă, la Timişoara.

În luna octombrie 2022 a fost semnat contractul cu asocierea S.C. Spedition UMB S.R.L. – S.C. Tehnostrade S.R.L. – S.C. SA & PE Construct S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o. În 5 decembrie 2022 s-a dat ordinul pentru începerea proiectării pentru care au fost alocate 9 luni.

Finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1 Lugoj – Deva, de 9,13 km, este una dintre cele mai aşteptate lucrări de infrastructură mare pentru vestul ţării, în condiţiile în care drumul naţional DN68A este cel mai tranzitat din zonă, mereu aglomerat, pe care şoferii îl folosesc în lipsa segmentului de autostradă.

Noua bucată de autostrada va avea două ”tuneluri pentru urşi”, ce vor măsura, însumat, 2,13 km de tunel forat. Acestea vor fi formate din două galerii unidirecţionale cu câte o cale de circulaţie pe fiecare, cu platforma de 11,25 m. Odată finalizat şi acest segment lipsă,se va putea merge neîntrerupt pe autostrada de la Timişoara până la Sibiu.

Costul lucrărilor se ridică la 1.826.845.634,11 lei fara TVA, bani europeni.

Cele mai recente știri

To Top