Energie

Hidroelectrica şi compania norvegiană SINTEF au demarat un proiect comun în domeniul producerii de energie electrică în hidrocentrale

Companiile Hidroelectrica şi SINTEF au demarat implementarea proiectului „Networking, schimb, partajare şi transfer de cunoştinţe, tehnologie, experienţă şi practici în domeniul producerii de energie electrică în hidrocentrale”, anunţă Hidroelectrica într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

În luna martie 2024, au fost publicate primele informaţii privind deschiderea apelului „Open Call for Bilateral Cooperation in the Green Transition”. Workshop-ul de prezentare a avut loc în 23 aprilie 2024, bugetul alocat fiind de 1,250 milioane euro, în cadrul instrumentului de finanţare EEA & Norway Grants 2014 – 2021.

Granturile SEE şi Norvegiene sunt finanţate de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia. Granturile au două obiective – de a contribui la o Europă egală, atât din punct de vedere social, cât şi economic – şi de a consolida relaţiile dintre Islanda, Liechtenstein şi Norvegia şi cele 15 state beneficiare din Europa. Obiectivul granturilor este de a reduce disparităţile sociale şi economice şi de a consolida relaţiile bilaterale. Acest lucru consolidează piaţa internă, conducând la o Europă mai prosperă.

„Considerând că aplicarea la acest apel este o oportunitate de a contribui mai bine la tranziţia energetică în Europa prin consolidarea colaborării cu unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai sectorului hidroenergetic norvegian şi la nivel global, prin desfăşurarea de activităţi bine definite legate de nevoile noastre comune de îmbunătăţire şi dezvoltare, beneficiind de finanţare în cadrul Programului de Granturi SEE & Norvegia, echipa de specialişti în accesarea de finanţări Hidroelectrica a elaborat şi depus cererea de finanţare în termenul solicitat, în 31 mai 2024”, se scrie în comunicat.

Conform condiţiilor menţionate în documentele apelului, Hidroelectrica şi SINTEF au fost considerate eligibile să acceseze acest instrument de finanţare, care reprezintă o oportunitate pentru Hidroelectrica de a obţine suport de specialitate din partea unei companii cu experienţă la nivel european, pentru dezvoltarea cunoştintelor şi abilităţilor specialiştilor proprii în implementarea la nivelul companiei a soluţiilor moderne de optimizarea a programării funcţionării centralelor hidroelectrice care vor conduce la eficientizarea producţiei şi ulterior a comercializării energiei electrice produse din surse regenerabile în capacităţile aflate în portofoliu.

În urma semnării Acordului de Parteneriat Hidroelectrica – SINTEF în 21 octombrie 2024 şi a aprobării sale de către Operatorul de Fond Innovation Norway, ca urmare a evaluării realizate de EEA & Norway Grants în 23.10.2024 şi a Contractului de Proiect (Grant Offer Leter) nr. 2024/392262 prin care s-a aprobat accesarea finanţării nerambursabile în valoare de 214.459 euro, în cadrul Mecanismului Financiar 2014-2021: „Open Call for Bilateral Cooperation in the Green Transition”, s-a demarat, la nivelul celor două companii partenere Hidroelectrica şi SINTEF, implementarea Proiectului „Networking, schimb, partajare şi transfer de cunoştinţe, tehnologie, experienţă şi practici în domeniul producerii de energie electrică în hidrocentrale”.

Hidroelectrica, cea mai importantă companie românească de producere a energiei electrice cu o lungă istorie în operarea hidrocentralelor, urmărind dezvoltarea în continuare a unui sistem energetic durabil va derula acest proiect împreună cu compania norvegiană SINTEF, recunoscută ca lider mondial în soluţii de optimizare a programării funcţionării centralelor hidroelectrice.

Hidroelectrica operează 187 de hidrocentrale cu o capacitate totală de 6,3 GW şi deţine un parc eolian cu o putere instalată de 108 MW, acoperind şi 13,9% din piaţa concurenţială de energie electrică din ţară.

Cele mai recente știri

To Top