Economia britanică a crescut cu doar 0,1% în trimestrul trei din 2025, a confirmat luni Oficiul Național de Statistică (ONS), în timp ce avansul din perioada aprilie – iunie 2025 a fost de 0,2%, față de 0,3% cât indicau datele preliminare, informează site-ul uk.finance.yahoo.com.
Încetinirea creșterii în perioada iulie-septembrie 2025 vine pe fondul atacului cibernetic care a afectat producătorul auto Jaguar Land Rover, reducând activitatea în sectorul industriei.
În schimb, ONS a îmbunătățit datele privind avansul din trimestrul patru din 2024 la 0,3% de la un nivel de 0,2% anunțat inițial, deși pe ansamblul anului trecut creșterea nu s-a modificat, situându-se la 1,1%.
‘Datele revizuite publicate luni arată aceeași imagine ca în previziunea noastră inițială, creșterea continuând să încetinească în trimestrul trei din 2025. Creșterea din sectorul serviciilor a fost parțial compensată de declinul producției industriale, în special în sectorul auto’, a apreciat Liz McKeown, director în cadrul ONS.
DE asemenea, datele ONDS arată că PIB-ul per capita în Marea Britanie nu a crescut în perioada iulie-septembrie 2025, după creșterea din precedentele șase trimestre.
Rata de economisire a gospodăriilor a scăzut la 9,5%, cel mai redus nivel începând din trimestrul doi din 2024. După majorarea impozitelor, veniturile gospodăriilor au scăzut cu 0,8% în trimestrul trei din 2025, conform ONS.
‘Perspectivele privind sectorul privat rămân scăzute. Veniturile gospodăriilor înregistrează o încetinire semnificativă și, ținând cont de înăsprirea politicii fiscale, ne așteptăm în 2026 la încă un an de avans redus al economiei’, a apreciat Matt Swannell, consilier economic la EY Item Club.
Săptămâna trecută, Banca Angliei (BoE) a decis să reducă dobânda de politică monetară cu un sfert de punct procentual, la 3,75%, prima scădere din ultimele patru luni și în linie cu previziunile economiștilor.
Este cel mai redus nivel al dobânzii din februarie 2023. Scăderea costurilor de împrumut vine în urma măsurilor incluse în bugetul pe 2026, care vor duce la un declin mai rapid al inflației decât se estima anterior, a precizat BoE.
Decizia vine după publicarea datelor oficiale care arată că rata anuală a inflației a scăzut la 3,2% în noiembrie, de la 3,6% în octombrie.
‘Acest nivel este peste ținta BoE de 2% dar, după măsurile incluse în buget referitoare la prețuri și taxele indirecte, ne așteptăm la un ritm mai accentuat al scăderii inflației până în aprilie, mai aproape de 2%’, se arată în comunicatul MPC.
Rata șomajului în Marea Britanie a urcat la 5,1% în perioada iulie – octombrie 2025, de la 5% în perioada iulie – septembrie 2025. Este cel mai ridicat nivel începând din ianuarie 2021, și, excluzând perioada pandemiei, cel mai ridicat de la începutul lui 2016, arată datele ONS.