Elon Musk şi-a exprimat speranţa ca start-up-ul său Neuralink să monteze implantul său cerebral îmbunătăţit mai multor persoane, până la sfârşitul anului, după ce a rezolvat problema care a redus momentan capacitatea primului său pacient de a controla un cursor de mouse cu ajutorul minţii, transmite AFP.
„Abia acum ne îndreptăm spre al doilea pacient. Dar sperăm ca, dacă totul merge bine, să avem mai mulţi – mai mult de cinci (pacienţi) – încă din acest an”, a declarat miercuri miliardarul, la o conferinţă transmisă live pe reţeaua sa socială X.
„Pentru următoarea fază de implementare, vrem să ne asigurăm că facem cât mai multe progrese între fiecare pacient Neuralink”, a mai spus şeful Tesla şi SpaceX.
În ianuarie, Neuralink a realizat primul său implant cerebral la un pacient uman, Noland Arbaugh, în vârstă de 29 de ani, tetraplegic după un accident suferit la scufundări.
În martie, compania a dat publicităţii o înregistrare video în care Noland poate fi văzut jucând şah online folosindu-şi mintea, fără a menţiona un incident: după operaţie, unele dintre firele căptuşite cu electrozi s-au retras din creier. Deoarece acestea sunt utilizate pentru a capta semnalele neuronale, pacientul şi-a pierdut momentan capacitatea de a controla cursorul de pe ecran.
Neuralink a declarat ulterior că a rezolvat problema, în special prin îmbunătăţirea algoritmului de înregistrare pentru a creşte sensibilitatea la semnale.
Miercuri, start-up-ul şi-a trecut în revistă progresele şi obiectivele, inclusiv implantarea firelor la o adâncime mai mare în creier pentru a îmbunătăţi abilităţile pacienţilor.
Compania speră ca într-o zi să le redea mobilitatea persoanelor paralizate, datorită unui al doilea implant în măduva spinării.
Elon Musk a promis, de asemenea, că această tehnologie va oferi oamenilor „superputeri”.
Neuralink încearcă, de asemenea, să mărească lăţimea de bandă a legăturii dintre creier şi computer, deoarece „pentru simbioza dintre oameni şi inteligenţa artificială (AI) este foarte important să putem comunica la o viteză pe care AI să o poată urmări”, a spus Musk.
El se referă în mod regulat la „riscul la adresa civilizaţiei noastre” pe care îl reprezintă, în opinia sa, AI şi speră că implanturile cerebrale vor permite oamenilor să concureze cu maşinile şi, prin urmare, să limiteze riscul ca acestea să preia controlul.
În mai 2023, Neuralink a primit undă verde din partea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA pentru studiile clinice ale implantului său. Acesta are mărimea unei monede.
Potrivit companiei, Noland Arbaugh petrece în prezent aproape 70 de ore pe săptămână folosind implantul pentru teste şi pentru activităţi personale.
Numeroase alte start-up-uri şi laboratoare dezvoltă implanturi cerebrale.