Zborurile anulate sau întârziate ale companiilor aeriene low-cost au reprezentat cea mai mare provocare pentru turism în 2024, a afirmat preşedintele Asociaţiei...
TAROM suspendă, în urma evoluţiilor actuale din Orientul Mijlociu şi a deteriorării contextului de securitate din regiune, zborurile către şi dinspre Tel...
Compania TAROM a înregistrat, până acum, 600 solicitări pentru despăgubire în urma anulării zborurilor din 8 iulie, însă majoritatea acestora (90%) prezintă...
TAROM va trebui să despăgubească pasagerii ale căror zboruri au fost anulate în cursul zilei de luni, a declarat ministrul Transporturilor şi...
Toate zborurile de pe Aeroportul Luton din Londra au fost suspendate, iar oamenii au fost rugaţi să nu călătorească acolo, din cauza...
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, a declarat duminică, despre zborurile anulate că noua lege a Protecţiei Consumatorilor este blocată...
Wizz Air va anula unele zboruri, începând din luna septembrie, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt...
Operatorul aerian low-cost Wizz Air a anunţat anularea unor zboruri pe anumite rute în urma verificărilor în avans ale unor motoare GTF,...
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Bogdan Mîndrescu anunţă că a sesizat Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei cu privire la problema...
Românii care au călătorit cu avionul în luna Iunie s-au confruntat cu 55% mai multe zboruri anulate decât în luna anterioară, iar...
Compania aeriană DAN AIR anunță că în perioada 9-29 iulie vor fi anulate curse către Nurenberg, Bruxelles, Munchen, Malaga, Stuttgart, Londra și Brașov-Malaga...