Fondul de investiţii Aurelius Group discută preluarea reţelei de magazine pentru produse de înfrumuseţare The Body Shop, care a fost scos la vânzare de proprietarul brazilian Natura & Co, informează News.ro, care citează Reuters.
Dacă se va finaliza, tranzacţia ar urma să evalueze The Body Shop la un preţ mai mic decât cele 400-500 de milioane de lire sterline (485,20 milioane de dolari – 606,50 milioane de dolari) sugerate în unele articole din presă, a declarat sursa, care nu a dorit să fie identificată.
Producătorul brazilian de produse cosmetice Natura a declarat în august că consiliul său de administraţie a autorizat compania să caute ”alternative strategice” pentru filiala sa The Body Shop, inclusiv o potenţială vânzare a afacerii.
Natura a cumpărat The Body Shop de la L’Oreal, în 2017.
Natura şi Aurelius au refuzat să comenteze, în timp ce The Body Shop nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii.
Discuţiile au fost publicate pentru prima dată de Sky News.