Activele financiare ale sectorului administraţiilor publice au crescut cu 2,7 puncte procentuale în trimestrul al treilea din 2023, comparativ cu perioada similară a anului anterior, ajungând la 27,1% din PIB, conform datelor centralizate de Banca Naţională a României.
Potrivit sursei citate, evoluţia ascendentă a fost determinată de majorarea semnificativă a stocului disponibilităţilor de natura numerarului şi depozitelor (+43,1%), atingând un nivel de 7,7% din PIB. Această creştere a fost determinată, în principal, de încasarea celei de a doua tranşe aferentă Facilităţii de Redresare şi Rezilienţă (componenta de împrumut extern nerambursabil în valoare de 1,868 miliarde euro şi componenta de credit în cuantum de 893,3 milioane euro) din cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă şi de contravaloarea titlurilor de natura datoriei emise de Ministerul Finanţelor în trimestrul 3 din 2023, titluri de stat denominate în euro.
Stocul participaţiilor şi acţiunilor/unităţilor fondurilor de investiţii a crescut cu un punct procentual, până la nivelul de 10,6% din PIB. Creditele acordate de administraţiile publice au ajuns la un nivel de 2% din PIB (în scădere cu 0,4 puncte procentuale comparativ cu T3 din 2022), evoluţie dată, în mare parte, de rambursările efectuate de societăţile nefinanciare.
Creanţele financiare din categoria alte conturi de primit (taxe, impozite, contribuţii sociale, creanţe comerciale, sume datorate de agenţii economici autorităţilor publice şi creanţe externe) au crescut cu 0,6 puncte procentuale, până la nivelul de 6,7% din PIB.
De asemenea, angajamentele financiare ale administraţiilor publice, exprimate ca pondere în PIB, s-au majorat cu 7,2 puncte procentuale, ajungând la 55,2% la finele trimestrului 3 din 2023.
„Această evoluţie a fost determinată, în principal, de emisiunile de titluri de stat efectuate de Ministerul Finanţelor în vederea finanţării deficitului bugetar şi refinanţării datoriei guvernamentale şi sunt reflectate în cadrul instrumentului financiar titluri de natura datoriei, care au crescut cu 5,1 puncte procentuale în perioada analizată, ajungând la 36,6% din PIB”, se menţionează în raportul BNR.
Creditele angajate au înregistrat o majorare de 19% în valoare nominală, faţă de trimestrul 3 din 2022 (în termeni relativi, au crescut cu 0,4 puncte procentuale, până la nivelul de 7,5% din PIB), datorită emisiunilor noi de titluri de stat nenegociabile destinate populaţiei din cadrul programului Tezaur.
O tendinţă similară a consemnat şi stocul altor conturi de plătit, care a atins un nivel de 10,2% din PIB, în creştere faţă de trimestrul 3 din 2022 cu 1,7 puncte procentuale. Această evoluţie a fost determinată, în principal, de înregistrarea sumelor datorate societăţilor nefinanciare (în contextul măsurilor întreprinse de stat pentru reducerea impactului rezultat din creşterea preţurilor energiei) şi a înregistrării fondurilor externe nerambursabile (respectiv a componentei de grant încasate conform Facilităţii de Redresare şi Rezilienţă).
În perioada menţionată, sectorul administraţiilor publice a înregistrat un necesar net de finanţare de 1,1% din PIB, faţă de 1,5% din PIB în T3 2022.
Administraţia centrală a consemnat un necesar net de finanţare de 0,8% din PIB în trimestrul 3 din 2023, comparativ cu 1,6% din PIB în acelaşi trimestru al anului anterior.
Administraţiile locale au înregistrat un necesar net de finanţare de 0,1% din PIB, faţă de 0,01% din PIB în T3 2022.
Administraţiile de securitate socială au prezentat un necesar net de finanţare de 0,2% din PIB în iulie-septembrie, faţă de o capacitate netă de finanţare de 0,1% din PIB în trimestrul 3 din 2022.