Cu economia în declin accelerat, trecem prin cea mai lungă și mai gravă criză politică din România postdecembristă. Ceea ce vedem depășește limitele unei simple răfuieli politice, este prostie pură. Totul a plecat de la niște calcule eronate și a continuat cu o inabilitate înfiorătoare de a percepe realitatea. Să spunem lucrurilor pe nume: în politica românească nu există „băieți buni”! Interesul național, atât de mult clamat, a ajuns o formulare seacă, lipsită de orice conținut real. Toți politicienii sunt cu el în gură și-și justifică astfel decizii care, în realitate, slujesc doar interesului personal.
Adevărul e că n-ai cu cine! După guvernele PSD-PNL de tristă amintire pentru economie, a venit marea coaliție „reformatoare”. Într-un an de funcționare, nu a reformat nimic. Premierul demis Bolojan a avut o reușită – importantă, trebuie recunoscut – și cam atât: reducerea deficitului bugetar. Dar a făcut asta cu cel mai barbar instrument economic, adică prin creșterea taxelor pentru populație și firme. Astfel, veniturile la bugetul de stat au crescut suficient să dea impresia de echilibru și seriorizate. Ceea ce nu se spune este că au crescut și cheltuielile statului, iar asta arată că robinetul de bani a continuat să curgă spre proiecte dubioase și clientele de partid. În ultimul an am susținut constant nevoia de stabilitate și am avertizat că o criză politică este cel mai mare rău pe care ni-l putem provoca singuri. Nu înseamnă însă că mă număr printre „martorii lui Bolojan”. Vorbele contează prea puțin atunci când nu sunt susținute de fapte. România avea și are mare nevoie de schimbări fundamentale în multe domenii. Reforma administrației publice e esențială. Știu, e greu de făcut într-un an, dar se putea porni – nu, nu este vorba de mici reduceri de personal pe ici pe colo, adică doar o strategie de PR, ci de o schimbare profundă, atât la nivel local, cât și central. Educația e la pământ, iar asta o vedem de câte ori se anunță rezultatele la testele Pisa – trebuie redesenat tot sistemul de învățământ, de la materii, programă și mod de predare la detaliile administrative și modul în care sunt evaluate și recompensate cadrele didactice. Reforma pensiilor este, de asemenea, esențială – iar aici anomalia cu pensionarii „speciali” trebuie corectată. Unii vor zice că s-a încercat ceva, adevărul este că a fost tot un joc de imagine.
Totuși, să luăm de bun scenariul în care unii membrii ai coaliției au vrut reforme și alții nu, iar acesta este motivul pentru care am bătut pasul pe loc. Guvernul Bolojan putea să facă ceva ce nimeni, din coaliția de guvernare sau din afara ei, nu-l putea opri: să reducă mult birocrația. Ar fi deranjat ceva interese, dar era o schimbare realizabilă. Pentru români ar fi însemnat mai puține drumuri și hârtii, iar pentru companii mai mult timp pentru propria activitate. Nu am văzut nimic concret în această direcție.
Ce ne așteaptă acum? Indiferent de scenariu, lucrurile nu arată bine. România trebuie să împrumute anual peste 55 de miliarde de euro într-o perioadă complicată, în care banii sunt deja scumpi pe piețele internaționale. Iar pentru noi sunt și mai scumpi, deoarece creditorii taxează neseriozitatea și absența unei perspective economice clare.
Viitorul Guvern, dacă vom avea așa ceva curând, trebuie să găsească soluții pentru complicata ecuație a stagflației și, în același timp, să reușească să convingă creditorii să ne împrumute, chiar și la dobanzi uriașe, pentru a plăti în continuare pensii și salarii. Iar dacă printr-o minune va reuși să gestioneze situația, fără o reformă profundă toată această echilibristică are doar darul de a amâna căderea în gol.
