Resursele alocate în 2026 pentru dezvoltarea comunităților locale depășesc 86,4 miliarde de lei, în creștere cu 7,4 miliarde de lei față de 2025, reprezentând cel mai ridicat nivel al finanțării acordate până în prezent autorităților publice locale, a anunțat Ministerul Finanțelor.
Totodată, proiectul de buget pentru 2026 corectează modul de finanțare al Municipiului București, prin crearea unui fond la dispoziția Consiliului General al Municipiului București, destinat finanțării serviciilor publice generale, cofinanțării proiectelor de infrastructură și susținerii programelor de dezvoltare locală.
‘Bugetul pe 2026 alocă cel mai ridicat nivel de până acum al resurselor pentru dezvoltarea comunităților și autorităților publice locale – 86,4 de miliarde de lei față de 79 de miliarde de lei în 2025 (+7,4 miliarde lei), aproximativ 2/3 din fondurile europene fiind direcționate către proiecte locale și regionale, asigurând astfel cofinanțările necesare și continuitatea investițiilor în teritoriu’, se arată într-un comunicat al MF transmis AGERPRES.
Din taxa pe valoarea adăugată sunt alocate 27,7 miliarde de lei pentru finanțarea bugetelor locale. Din această sumă, 4,5 miliarde lei sunt destinate bugetelor locale ale județelor, 17,6 miliarde lei bugetelor comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București, iar 880 milioane lei vor merge către finanțarea drumurilor județene și comunale.
De asemenea, 3,8 miliarde lei sunt prevăzute pentru echilibrarea bugetelor locale, iar 915,6 milioane lei pentru finanțarea învățământului privat și confesional acreditat fără taxe.
Distribuirea impozitului pe venit către autoritățile locale se realizează pe baza unor cote stabilite prin lege: 15% pentru județe, 63% pentru municipii, orașe și comune, 14% pentru fondul național de echilibrare, 6% la dispoziția consiliilor județene și 2% pentru instituții culturale precum teatrele, operele și filarmonicile, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, mecanismele de echilibrare se bazează pe cote clare, praguri per locuitor și rețineri diferențiate, pentru a asigura un management financiar bazat pe date și modele obiective.
Ministerul Finanțelor precizează că proiectul de buget pentru 2026 propune corectarea modului de finanțare al municipiului București, ale cărui resurse din impozitul pe venit au scăzut în ultimii ani din cauza modificărilor legislative privind baza de impozitare și a contribuției la mecanismul național de echilibrare a bugetelor locale.
În acest context, se propune o formulă mai echitabilă și mai predictibilă de finanțare a Capitalei, respectiv crearea unui fond la dispoziția Consiliului General al Municipiului București, destinat finanțării serviciilor publice generale, cofinanțării proiectelor de infrastructură și susținerii programelor de dezvoltare locală.
‘Prin această abordare se urmărește crearea unui cadru bugetar mai stabil și mai predictibil, care să permită planificarea multianuală a investițiilor și îmbunătățirea calității serviciilor publice pentru locuitorii Capitalei’, se mai arată în document.
Ministerul Finanțelor a publicat marți în transparență pachetul de documente aferente proiectului de buget general consolidat pentru anul 2026, construit pe principii de responsabilitate fiscală, echilibru și dezvoltare economică sustenabilă.