Tesla a publicat un update privind camioanele sale electrice, aflate în dezvoltare deja de aproape doi ani, dar care încă n-au fost lansate oficial.
Conform şefului programului, Dan Priestley, camioanele electrice Tesla Semi au călătorit deja 7,5 milioane de mile, adică peste 12 milioane de kilometri în ultimele 18 luni.
Acestea oferă timp de funcţionare de 95%, ceea este un indicator important pentru transportatori – un timp de funcţionare mai mic, înseamnă şi venituri mai mici.
De asemenea, Tesla Semi oferă o eficienţă de 100 kWh la suta de kilometri, conform companiei.
Dacă până acum, camioanele electrice Tesla Semi au fost folosite doar de producător şi de Pepsi (singurul partener de până acum), compania lui Elon Musk spune că, de anul acesta, camioanele vor ajunge şi la alţi clienţi.
Tesla şi-a propus ca până în 2026 să ajungă la 50.000 de camioane Tesla Semi produse pe an, ceea ce ar putea avea un impact major asupra industriei.