Producătorul coreean Samsung îşi va lansa primul smartphone pliabil cu două balamale în septembrie sau octombrie, susţine publicaţia coreeană ET News. Conform...
O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Joong Shik Kang, va efectua o vizită la București, în perioada 3 –...
Aproape o treime (30,4%) dintre companiile rusești au fost neprofitabile în prima jumătate a anului, conform datelor oficiale, fiind cea mai slabă...
Fermierii greci au deturnat subvenții agricole europene în valoare de peste 22 de milioane de euro, în perioada 2019 – 2024, falsificând...
Metrorex anunţă că Magistrala 2 de metrou va fi extinsă spre est, pe tronsonul Pipera – Petricani, iar în acest scop a...
Compania americană OpenAI a anunțat marți că va introduce un mecanism de control parental pentru instrumentul său de inteligență artificială (AI) ChatGPT,...
Compania aeriană sută la sută românească AnimaWings a operat, în perioada iunie-august, aproximativ 2.000 de zboruri interne şi internaţionale, înregistrând un total...
Consiliul Local Sector 2 București a aprobat Programul „FIV pentru Sectorul 2”, prin care se acordă un sprijin financiar de până la...
Uniunea Europeană va continua să aplice regulile sale în privinţa funcţionării reţelelor sociale şi a companiilor tehnologice, în ciuda ameninţărilor lui Donald...
Apple ar putea începe să vândă şi în Europa iPhone-uri care funcţionează exclusiv cu SIM electroni, la trei ani după ce a...
Novo Nordisk a obţinut rezultate încurajatoare într-un studiu clinic cu medicamentul său pentru slăbit Wegovy, care a arătat că utilizarea continuă a...
Ministerul Energiei are în vedere cinci măsuri pe baza cărora prețul la energia electrică în România să scadă cu 25%, în momentul...
Capitala își păstrează prima poziție la numărul insolvențelor pentru a doua lună consecutivă, în timp ce județul Bihor are o creștere de...
Rata anuală a inflației în zona euro a crescut ușor în luna august, ajungând imediat deasupra nivelului țintă avut în vedere de...
Decizia autorităților chineze de a introduce un program pilot privind eliminarea vizelor pentru cetățenii ruși ar putea duce la o creștere de...