Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile şi punctele de lucru ale companiei Profi Rom Food SRL din Timişoara şi Bucureşti, în cadrul unei prime investigaţii privind posibile practici comerciale neloiale între companiile de pe lanţul de aprovizionare agricol şi alimentar.
Potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenţei, remis vineri AGERPRES, acest caz de cercetare aprofundată a fost declanşat în urma indiciilor furnizate de firma Prăvălia D Art SRL, care a pus la dispoziţia autorităţii de concurenţă documente ce sugerează posibile practici comerciale neloiale, interzise de lege, cum ar fi depăşirea termenelor de plată stabilite prin contract şi modificarea unilaterală a clauzelor contractuale de către Profi Rom Food SRL.
„Ne-am intensificat activitatea în domeniul concurenţei neloiale utilizând noile instrumente pe care le avem la dispoziţie, cu scopul protejării firmelor mici în faţa partenerilor comerciali mai mari, care, fiind mai puternici, pot impune anumite practici sau clauze contractuale care sunt în avantajul lor. Până acum nu am avut plângeri oficiale din partea producătorilor care să vizeze comportamentul comercianţilor. Sperăm ca odată cu acest prim caz să încurajăm firmele româneşti să vină către noi dacă consideră că este încălcată legislaţia care reglementează relaţia dintre comercianţi şi furnizori”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, în comunicatul citat.
Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici de concurenţă neloială. Efectuarea inspecţiilor nu reprezintă o antepronunţare a autorităţii de concurenţă în ceea ce priveşte vinovăţia companiei.
Conform legislaţiei, în situaţia în care se constată încălcări ale practicilor comerciale loiale, Consiliul Concurenţei poate sancţiona cu amendă de până la 600.000 de lei şi poate interzice anumite practici comerciale.
De la intrarea în vigoare a Legii 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, autoritatea de concurenţă a supravegheat punerea în acord a contractelor dintre producători şi retaileri cu legea menţionată.
În prezent, Consiliul Concurenţei derulează o analiză cu privire la impactul aplicării legii şi a trimis o serie de chestionare pentru a identifica problemele cu care se confruntă producătorii sau furnizorii în relaţiile cu retailerii.