Business

Dezvoltatorul de software Zitec a raportat o cifră de afaceri de 30 milioane de euro în 2023

Veniturile dezvoltatorului de software Zitec s-au majorat cu 15%, în 2023 faţă de cifrele din anul anterior, iar cifra de afaceri consolidată a ajuns la valoarea de 30 de milioane de euro, arată datele companiei, publicate marţi.

Potrivit sursei citate, grupul de firme Zitec a reuşit să înregistreze această creştere „într-un an marcat de un ritm de expansiune scăzut pentru companiile din sectorul IT, pe fundalul unor turbulenţe puternice în mai toate economiile puternice ale lumii şi o scădere substanţială a cererii de servicii IT faţă de perioada pandemiei”.

„Evoluţia generală a industriei IT în 2023 a venit cu numeroase provocări, între care rata inflaţiei foarte ridicată, atingând aproximativ 10% în România, dar şi neaşteptata decizie a guvernului de a elimina scutirile fiscale pentru angajaţii din IT (afectând peste 80% din lucrătorii din IT cu contract de muncă)”, menţionează compania.

Creşterea afacerilor înregistrată de Zitec, în cursul anului precedent, s-a bazat pe activitatea următoarele divizii din cadrul companiei: Zitec Managed Services – care include şi servicii DevOps a crescut cu 90% în 2023; Security and Data Privacy – cu un avans al cifrei de afaceri de 70%; Software Development Services – pentru domeniile eCommerce şi Logistică au înregistrat creşteri de 45%, respectiv de 26%; Cloud Services – creştere de 30% a cifrei de afaceri.

De asemenea, reprezentanţii companiei notează faptul că, în 2023, a fost dezvoltat portofoliul, atât pe plan local, cât şi internaţional. Astfel, între noii clienţi Zitec se află companii internaţionale, precum: Quipu GmbH (Procredit Bank AG), Tomra Systems ASA, Car Motion, dar şi firme locale de prestigiu, cum ar fi Zentiva, US Food Network (KFC), Aquila sau Philips Romania.

În acelaşi timp, serviciile software ale Zitec au vizat şi afaceri inovatoare în domeniul produselor digitale, cum ar fi Mirro.io şi Regista.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top