Actualitate

Încrederea americanilor în economia SUA, la minimul ultimelor şase luni

Foto: iStock

Încrederea americanilor în economia SUA a coborât în luna mai la minimul ultimelor şase luni, deoarece oamenii sunt îngrijoraţi de costul mai ridicat al vieţii şi de şomaj, dar economiştii au avertizat să nu se tragă concluzii din această evoluţie cu privire la implicaţiile asupra perspectivelor economice, transmite Reuters.

Scăderea mai mare decât erau aşteptările a încrederii consumatorilor, raportată vineri de Universitatea din Michigan, a avut loc la toate categoriile de vârstă, venituri şi educaţie, precum şi afilierea la partide politice.

”Încrederea consumatorilor este volatilă de la lună la lună şi nu a fost un factor important al cheltuielilor consumatorilor în ultimii ani. Rezilienţa cheltuielilor de consum depinde de situaţia solidă a finanţelor gospodăriilor şi de piaţa forţei de muncă robustă. Numai dacă aceasta din urmă va începe să se clatine ne-am aştepta la apariţia unor semne mai semnificative de slăbiciune economică”, a declarat Michael Pearce, economist şef adjunct al Oxford Economics.

Indicele preliminar al Universităţii din Michigan privind indicele general al încrederii consumatorilor a fost de 67,4 în această lună, cel mai scăzut nivel din noiembrie anul trecut, comparativ cu un indice final de 77,2 în aprilie.

Economiştii chestionaţi de Reuters au prognozat un nivel preliminar de 76,0.

Creşterea economică a încetinit în primul trimestru, iar angajatorii au angajat în aprilie cel mai mic număr de lucrători în şase luni, arată datele recente.

Cele mai recente știri

To Top