Deprecated: Funcția WP_Dependencies->add_data() a fost apelată cu un argument care este considerat învechit începând cu versiunea 6.9.0. Comentariile condiționale IE sunt ignorate de toate navigatoarele acceptate. in /var/www/incomemagazine.ro/public/wp-includes/functions.php on line 6131
Actualitate

Ministerul Finanțelor: Titlurile de stat Tezaur vor continua și în luna cadourilor cu dobânzi de până la 7,4%

bani

Ministerul Finanțelor (MF) lansează luni, 8 decembrie 2025, cea de-a douăsprezecea ediție a Programului de titluri de stat Tezaur din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă oportunitate de economisire în condiții avantajoase.

‘În perioada 8 decembrie 2025 – 9 ianuarie 2026, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,40%, 7%, respectiv, 7,40%. Veniturile obținute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt emise în formă dematerializată.’, se arată într-un comunicat al MF.

Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 8 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026, prin platforma Ghișeul.ro, iar între 8 decembrie 2025 și 8 ianuarie 2026, online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului.

Potrivit ministerului, titlurile de stat pot fi cumpărate între 8 decembrie 2025 și 9 ianuarie 2026 de la sediul unităților Trezoreriei Statului; între 8 decembrie 2025 și 8 ianuarie 2026 în mediul urban și între 8 decembrie 2025 și 7 ianuarie 2026 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale CN Poșta Română SA.

Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală și se plătește la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Începând cu luna martie a acestui an, Ministerul Finanțelor a lansat prima ediție în care cetățenii români care au cont pe platforma Ghișeul.ro și dețin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziționa online titluri de stat.

Cele mai recente știri

To Top