Nissan Motor a anunţat duminică că va vinde vehicule electrice dezvoltate în China, la nivel global, în timp ce a încheiat şi un acord cu cea mai mare universitate a ţării pentru a mobiliza resursele locale şi a accelera cercetarea şi dezvoltarea în domeniul electrificării vehiculelor, transmite Reuters.
Producătorul auto japonez ia în considerare să exporte gama de vehicule existente cu motor cu ardere internă şi viitoarele maşini pur electrice şi hibride plug-in fabricate şi dezvoltate în China pe pieţele internaţionale, a declarat Masashi Matsuyama, vicepreşedinte Nissan Motor şi preşedinte Nissan China.
Nissan se gândeşte să vizeze aceleaşi pieţe ca rivalii chinezi precum BYD, a spus el.
Compania se alătură mărcilor străine, inclusiv Tesla, BMW şi Ford, care îşi extind exporturile de maşini fabricate în China pentru a exploata costurile de producţie mai mici ale ţării şi pentru a creşte capacitatea de utilizare a fabricilor lor.
China a reprezentat puţin peste o cincime din vânzările globale ale Nissan, de aproximativ 2,8 milioane de vehicule, în primele 10 luni ale anului, în scădere faţă de peste o treime în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Producătorii de automobile japonezi s-au confruntat cu o provocare severă de vânzări în acest an în China, cea mai mare piaţă auto din lume, din cauza popularităţii mărcilor autohtone şi a concurenţei puternice în privinţa preţurilor, pe fondul trecerii rapide către vehiculele electrice.
Nissan a anunţat că va înfiinţa anul viitor un centru de cercetare comun cu cea mai importantă Universitatea Tsinghua din China, concentrându-se pe cercetarea şi dezvoltarea vehiculelor electrice, inclusiv pe infrastructura de încărcare şi reciclarea bateriilor.
”Sperăm că această colaborare ne va ajuta să obţinem o înţelegere mai profundă a pieţei chineze şi să dezvoltăm strategii care să răspundă mai bine nevoilor clienţilor din China”, a declarat preşedintele şi directorul general al Nissan, Makoto Uchida, într-un comunicat.
Lansarea centrului de cercetare este o extensie a eforturilor comune de cercetare pe care compania le-a avut cu Tsinghua din 2016, care s-au concentrat pe mobilitatea inteligentă şi tehnologia de conducere autonomă.