Grupul auto francez Renault a anunţat luni că modelul său Scenic E-Tech, un SUV electric popular în rândul familiilor, a fost desemnat „Maşina Anului 2024” la Salonul auto de la Geneva, informează Reuters.
Micul SUV al celor de la Renault a devansat la limită noua berlină Serie 5 de la BMW, a precizat juriul.
Grupul francez a lansat, la finele anului 2023, această versiune modernizată şi electrificată a celui mai bine vândut model familial din gama sa, iar primele livrări ar urma să aibă loc în primăvara lui 2024. La o greutate de 1.890 de kilograme, Scenic E-Tech are o autonomie de 625 de kilometri şi un preţ de pornire de 40.000 de euro.
Renault a câştigat din nou premiul de Maşina Anului în Europa după o pauză de 18 ani, cu succesul modelului Clio în 2006.
Grupul Renault este singurul constructor auto european prezent la ediţia din acest an a Salonului auto de la Geneva, în condiţiile în care rivalii Volkswagen şi Stellantis, care deţine mărci precum Peugeot şi Fiat, au decis să sară peste acest salon.
Maşina Anului 2024 a fost aleasă de un juriu format din 58 de jurnalişti specializaţi în domeniul auto din 22 de ţări europene. Premiul Maşina Anului în Europa, unul dintre cele mai prestigioase premii ale industriei auto europene, este decernat începând din 1964.