Subiectul blackout este în momentul de față unul foarte discutat, pe toate rețelele, însă, conform specialiștilor, există un risc în situația în...
Preţul pe KWh pentru consumatorul casnic ar putea ajunge la 1 leu, 1 leu „şi un pic”, prin stabilirea unor mecanisme foarte...
Ministrul Energiei, Bogdan-Gruia Ivan, a anunțat, miercuri seara, că ia în calcul un proiect de lege prin care să fie blocată deconectarea...
Sprijinul pentru plata facturilor la energie ajunge la cei vulnerabili, vineri fiind plătite primele tichete pentru peste 270.000 de beneficiari, a anunțat...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat miercuri că a purtat ‘negocieri intense’ la Comisia Europeană pentru a obține amânarea termenului asumat de...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat, luni seară, că a donat şi în luna august 2.500 de lei – 20% din salariul...
Ministerul Energiei are cinci puncte pe care le-a comasat, măsuri ce ar trebui să fie implementate începând cu săptămâna viitoare și care...
Cea mai mare pondere în buzunarul oricărei familii, în perioada de iarnă, o reprezintă prețul la gaze și este foarte sigur că...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că gazele nu se scumpesc iar la energie electrică lucrează pentru scăderea preţului la consumatorul...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că la guvern se lucrează pentru finalizarea procesului de renegociere a ţintelor asumate de către...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, despre scandalul facturilor la energie, că a făcut o adresă foarte dură către ANRE, în care a cerut...
Haos în domeniul energetic. Ministrul Bogdan Ivan a semnalat problemele grave descoperite de când a venit în funcţie şi a anunţat că...
Bistrița-Năsăud începe să își construiască o identitate tot mai puternică în jurul investițiilor tehnologice și a inovației, alături de tradiția industrială solidă...
Ministerul Energiei lucrează la un set de măsuri care să asigure facturi mai mici pentru populație, stabilitate și predictibilitate pentru economie și...
Propunerile de modificare a Ordonanței 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice puse în transparență de Secretariatul General al Guvernului (SGG) sunt...