TAROM se alătură primei inițiative globale a companiilor aeriene de combatere a traficului de persoane, coordonată de alianța internațională SkyTeam, din care face parte, a anunțat luni operatorul aerian național.
Alianța SkyTeam a emis, la Delhi, la 1 iunie, împreună cu toți membrii săi, o Declarație comună împotriva traficului de persoane, devenind astfel prima alianță globală a companiilor aeriene care lansează o inițiativă coordonată pentru a contribui la prevenirea flagelului la nivel internațional.
Potrivit unui comunicat al companiei, traficul de persoane afectează milioane de oameni din întreaga lume, mulți dintre ei fiind transportați pe cale aeriană, iar în calitate de partener în Alianța SkyTeam, TAROM va contribui activ la prevenirea acestuia, prin colaborarea cu autoritățile și organizațiile neguvernamentale și prin promovarea unei culturi organizaționale bazate pe vigilență, empatie și respect pentru drepturile omului.
‘A fost firesc să ne alăturăm acestei inițiative globale lansată de SkyTeam. Traficul de persoane nu își are locul în lumea în care vrem să trăim. Prin educație, prin colaborare și prin acțiune concretă, putem face o reală diferență’, a declarat Costin Iordache, directorul general al TAROM, citat în comunicat.
În sprijinul Declarației, Alianța SkyTeam a înființat un grup de lucru dedicat care reunește reprezentanți ai fiecărei companii aeriene membre, iar TAROM, ca toți partenerii săi din cadrul Alianței, se angajează să crească gradul de conștientizare în rândul pasagerilor și al personalului de primă linie, să echipeze personalului de cabină și de la sol pentru a identifica și raporta suspiciunile de trafic de persoane, să facă schimb de bune practici cu celelalte companii aeriene membre ale SkyTeam și să creeze parteneriate cu ONG-uri și autorități, inclusiv la nivel guvernamental.
Declarația împotriva traficului de persoane adoptată de SkyTeam și de companiile aeriene membre ale Alianței are la bază cinci principii fundamentale: responsabilitate etică, empatie și respect, conștientizare și educație, colaborare și parteneriate și sprijinirea supraviețuitorilor.
‘TAROM reiterează că aviația trebuie să fie un domeniu al siguranței depline. Alături de partenerii din cadrul SkyTeam, compania aeriană națională a României se angajează, în fiecare dintre călătoriile sale, să protejeze demnitatea umană și să acționeze concret împotriva exploatării’, subliniază comunicatul operatorului aerian național.
