Capitalizarea Novo Nordisk a crescut vineri, pentru scurt timp, peste cea a producătorului francez de bunuri de lux LVMH, producătorul danez de medicamente devenind cea mai valoroasă companie din Europa, datorită încrederii investitorilor în succesul medicamentelor sale pentru slăbit, transmite Reuters.
Valoarea de piaţă a Novo Nordisk a atins 421 de miliarde de dolari, incluzând şi acţiunile nelistate la bursă, potrivit datelor firmei Refinitiv, faţă de capitalizarea LVMH, de 420,97 miliarde de dolari.
LVMH şi-a recuperat poziţia de lider în timpul tranzacţiilor, potrivit datelor Refinitiv, dar producătorul rămâne în apropiere.
Novo Nordisk produce medicamentele Ozempic şi Wegovy, care au generat un interes masiv în ultimul an cu privire la potenţialele lor utilizări pentru scăderea în greutate.
În august, compania a publicat rezultatele studiilor clinice care indică faptul că Wegovy a redus cu 20% riscul de apariţie a problemelor cardiace grave şi a decesului cauzat de inimă.
Preţul acţiunilor sale s-a triplat în ultimii trei ani şi a câştigat 66% în ultimele 12 luni.
Danemarca şi-a revizuit joi previziunile anuale de creştere a PIB-ului la 1,2% de la 0,6%, invocând ca factor cheie un impuls din partea industriei farmaceutice.
LVMH, grupul din spatele unor mărci precum Louis Vuitton, Moët & Chandon şi Tiffany, şi-a văzut acţiunile atingând maxime record în ultimii trei ani, deoarece cheltuielile de lux au rămas rezistente.
CEO-ul său, Bernard Arnault, este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume. Cu toate acestea, preţul acţiunilor sale a scăzut în ultimele luni, deoarece aşteptările privind o revenire a călătoriilor şi a cheltuielilor din China s-au redus.