Actualitate

FMI: BCE va majora cel puțin o dată rata dobânzii în acest an

banca centrala europeana bce

Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puțin încă o dată în acest an, pentru a contracara inflația ridicată, se arată într-un raport publicat vineri de Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite Reuters.

BCE majorase deja dobânzile, atât în iunie cât și septembrie, cu 25 puncte de bază, după ce inflația în zona euro a trecut pragul de 3%, depășind ținta de 2% stabilită de BCE, iar unii economiști estimează că până la finele anului va ajunge la 4%.

Totuși, președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a părut să tempereze cele mai agresive așteptări ale pieței, argumentând recent că majorarea cotațiilor la petrol și gaze, provocată de conflictul din Iran, este principalul motor al prețurilor mai ridicate.

Datele publicate vineri de Eurostat arată că rata anuală a inflației în zona euro și în Uniunea Europeană a crescut până la 3,8% în septembrie, de la un nivel de 3,2% în august. Este cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, iar tendința ar urma să continue, pe fondul creșterii prețurilor la energie, susțin analiștii.

‘Analiza FMI arată că în 2026 va fi necesară cel puțin încă o majorare a dobânzilor cu 25 puncte de bază pentru a asigura menținerea sub control a inflației’, se arată în raportul dedicat Europei al instituției financiare.

‘Deși deciziile de după 2026 ar trebui luate pe baza datelor care apar, o nouă înăsprire este justificată, pentru asigurarea revenirii inflației la ținta de 2% în 2028. Sprijinul fiscal pentru atenuarea efectelor prețurilor mai ridicate la energie, dacă nu sunt atent calibrate, ar putea submina eforturile de scădere a ratei inflației’, avertizează Fondul Monetar Internațional.

Scenariul de bază din noile proiecții ale experților BCE prevede că inflația totală se va situa, în medie, la 3% în 2026, la 2,5% în 2027 și la 2,1% în 2028. În ceea ce privește inflația exclusiv produse energetice și alimente, scenariul de bază ia în calcul niveluri de 2,5% în 2026, de 2,6% în 2027 și de 2,3% în 2028. Comparativ cu exercițiul din luna iunie, proiecția de bază privind inflația este nemodificată pentru 2026, fiind revizuită în sens ascendent pentru 2027 și 2028. Proiecția de bază privind creșterea economică se situează la 0,9% pentru 2026, la 1,4% pentru 2027 și la 1,5% pentru 2028. Aceste valori reprezintă o revizuire în sens ascendent atât pentru 2026, cât și pentru 2027, reflectând cu precădere reziliența peste așteptări a economiei zonei euro.

Cele mai recente știri

To Top