Tehnologie

Meta Platforms a încheiat un acord pentru energie geotermală cu Sage Geosystems, pentru a alimenta centrele de date din SUA

Foto: iStock

Proprietarul Facebook, Meta Platforms, a încheiat un acord pentru a cumpăra până la 150 MW de energie geotermală de la Sage Geosystems pentru a o furniza centrelor de date din SUA, în timp ce se grăbeşte să construiască infrastructura pentru a-şi susţine investiţiile masive în inteligenţă artificială, consumatoare de energie, transmite Reuters.

Prima fază a proiectului ar trebui să fie operaţională până în 2027 şi ar trebui să extindă ”în mod semnificativ” utilizarea energiei geotermale în Statele Unite, a spus compania de social media.

Anunţul lui Meta, făcut ca parte a unui eveniment al Departamentului de Energie al SUA privind dezvoltarea geotermală, vine în momentul în care administraţia preşedintelui Joe Biden le cere companiilor mari de tehnologie să investească în noi generaţii de energie ecologică pentru a-şi acoperi cererea crescândă de electricitate.

Această creştere a fost determinată de adoptarea unor tehnologii precum AI generativă, care necesită centre de date consumatoare de energie.

Această evoluţie ar putea complica obiectivul lui Biden de decarbonizare a sectorului energetic până în 2035, pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice.

Un purtător de cuvânt al Meta a declarat pentru Reuters că compania se aşteaptă ca energia Sage Geosystems să facă parte din reţea, mai degrabă decât să aprovizioneze în mod direct orice centru de date specific. Condiţiile financiare ale tranzacţiei nu au fost dezvăluite.

Cele mai recente știri

To Top