Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) pune pe agenda Guvernului accesul femeilor antreprenor la finanţare şi avertizează că fiscalitatea ţine România în capcana inactivităţii, conform unui comunicat al organizaţiei.
„În premieră femeile antreprenoare din România ar putea avea acces la granturi şi garanţii pentru împrumuturi prin programul „Promovarea Dezvoltării Antreprenoriatului Feminin” iniţiat de CONAF, care va fi creat în colaborare cu Ministerul Muncii şi cu Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. Prima reuniune tehnică între reprezentanţii Cabinetului Ciolacu şi cei ai Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) a avut pe agenda de lucru necesitatea unor politici publice care să faciliteze accesul femeilor antreprenor la finanţare, dezvoltarea strategiei naţionale pentru antreprenoriatul feminin în contextul aderării la OECD, accesul antreprenoarelor la fondurile europene, impactul digitalizării asupra societăţii şi economiei şi importanţa prezenţei organizaţiilor reprezentative pentru antreprenoriatul feminin în structurile de decizie ale Consiliului de Export”, conform sursei citate.
Agenda întâlnirii a inclus şi problema efectului negativ al unor măsuri fiscale inoportune în acest context complicat de crize suprapuse cărora afacerile mici şi mijlocii le fac faţă la limita supravieţuirii. CONAF a avertizat asupra impactului negativ pentru afacerile mici şi mijlocii ale reglementărilor fiscale analizate de Guvern în contextul necesităţii reducerii deficitului bugetar, inclusiv chestiunea introducerii plăţii CASS pentru tichetele de masă.
Delegaţia Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF şi a Patronatului Femeilor Antreprenor – PFA a fost condusă de preşedinta CONAF, Cristina Chiriac.
Din partea Guvernului României, reuniunea a fost moderată de Roxana Mînzatu, Secretar de Stat, Coordonator al Departamentului pentru Evaluare Integrată şi Monitorizarea Programelor Finanţate din Fonduri Publice şi Europene. Au fost prezenţi: Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, precum şi Luca Niculescu, secretar de stat în cadrul Ministerul Afacerilor Externe şi Coordonator Naţional pentru procesul de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Elena Tudor, preşedinte, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Simona Butacu, subsecretar de stat, Agenţia Naţională Pentru Egalitate de Şanse pentru Femei şi Bărbaţi, Lucian Ioan Rus, secretar de stat, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Casian Niţulescu, secretar de stat, Ministerul Energiei, Mădălin Cristian Vasilcoiu, secretar de stat, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Irina Nichifor, şef serviciu – DGPCS, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Maleta Marinescu, şef serviciu – DGMMRR, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Bogdan Dumitrescu, director adjunct – AM PNDR, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Eduard Diaconeasa, şef Serviciu, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Andrei Petică, director cabinet, Guvernul României – DEIMPFFPE.
„Am purtat dialog amplu şi constructiv pentru un viitor sustenabil, centrat pe egalitate de gen, diversitate şi stimularea inovaţiei. Susţinerea antreprenoriatului feminin nu este doar o chestiune de egalitate de gen, ci un element cheie pentru accelerarea progresului economic şi social al ţării noastre. Am insistat asupra recomandărilor OECD pentru susţinerea antreprenoriatului feminin, fundamentate de studii care arată că diversitatea de gen duce la creşterea productivităţii companiilor atât în termenii valorii de piaţă cât şi în cei ai veniturilor şi, în final la creşterea economică susţinută”, a declarat Cristina Chiriac, preşedinta CONAF.
În acest sens, CONAF a solicitat Guvernului să construiască politici publice care să faciliteze accesul femeilor la finanţare prin oferirea de granturi, garanţii pentru împrumuturi şi microfinanţare, în acord cu recomandările OECD şi cele ale Comisiei Europene.
Concret, CONAF menţionează că pentru mobilizarea mecanismelor guvernamentale este nevoie de un program pentru „Promovarea Dezvoltării Antreprenoriatului Feminin” dedicat accesării ajutoarelor de stat sub formă de garanţii pentru împrumuturi prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) şi sub formă de granturi.
„Avem nevoie de politici guvernamentale pentru asigurarea accesului la finanţare al întreprinderilor deţinute, controlate sau conduse de femei. Credem că ajutoarele de stat prin granturi şi garanţii sunt esenţiale. Deşi în Uniunea Europeană există reglementări privind ajutorul de stat pentru antreprenoriatul feminin încă din 2009, când statelor membre li se permitea să acorde granturi de până la un milion de euro firmelor nou înfiinţate de femei, fără să treacă prin procesul notificării către Bruxelles, noi nu am implementat aceste facilităţi. Considerăm că guvernele trebuie să încurajeze băncile să acorde împrumuturi antreprenoarelor, inclusiv prin rate ale dobânzilor adecvate riscului (real), finanţare combinată şi furnizarea de garanţii sau facilităţi de partajare a riscului şi refinanţare cu costuri reduse şi pe durată mai lungă. În absenţa unor astfel de stimulente, procesele şi sistemele bancare pot ignora problemele specifice antreprenoriatului feminin. Prin crearea unui mediu favorabil şi unui cadru financiar sensibil la dimensiunea de gen, care dă puterea femeilor să aibă acces la sprijinul şi finanţarea necesare pentru extinderea şi dezvoltarea afacerilor lor, Guvernul dă un impuls favorabil creşterii economiei româneşti”, a adăugat Cristina Chiriac.
În cadrul reuniunii, la care au participat alături de CONAF şi Patronatul Femeilor Antreprenor (PFA) şi Organizaţia Femeilor Antreprenor din Uniunea Generală a Industriaşilor din România – OFA UGIR, s-au discutat şi probleme legate de Strategia Naţională pentru Antreprenoriatul Feminin, care trebuie recalibrată în acord cu recomandările OECD, un efort constructiv pentru aderarea României cât mai rapidă la această prestigioasă instituţie internaţională. Obiectivul CONAF este să ne asigurăm că femeile antreprenor au un loc special în economia noastră. CONAF a cerut revizuirea Legii Dialogului Social astfel încât rolul antreprenoriatului feminin să fie distinct şi să se reflecte în legislaţia naţională, în acord cu standardele europene.
„În contextul discuţiilor privind Fondurile Europene şi Soluţiile Durabile am analizat cum putem dezvolta şi coagula companiile cu acţionariat feminin prin fondurile europene şi schemele de susţinere, inclusiv promovarea accesului la ajutoare de stat şi granturi pentru antreprenoriatul feminin, cu accesare bazată pe competenţe şi potenţial de inovaţie”, a adăugat preşedinta CONAF.
Impactul digitalizării asupra pieţei muncii trebuie analizat şi din perspectiva nevoia de a pregăti antreprenoarele pentru provocările viitorului.
„Suntem statul european în care ponderea absolvenţilor de sex feminin în domeniile ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică (STEM) este superioară mediei europene (59,1% faţă de 57,2%), ceea ce arată că avem un potenţial creativ enorm, educat şi iniţiat exact în domeniile importante pentru viitorul economiei globale în antreprenoriatul feminin, care trebuie sprijinit prin politici publice”, a mai observat Cristina Chiriac.
Consiliul de Export are un rol important în economie şi CONAF consideră că organizaţiile reprezentative pentru antreprenoriatul feminin trebuie să fie incluse în structurile sale de decizie.
Datele arată că activarea şi împuternicirea întreprinderilor deţinute de femei duce la pieţe mai competitive şi mai diverse, iar în contextul digitalizării afacerilor penetrarea pieţelor globale este mai facilă. Potrivit Centrului de Comerţ Internaţional, agenţie internaţională a UNCTAD, care are un mandat dublu de la Organizaţia Mondială a Comerţului (World Trade Organization -WTO) şi de la ONU, IMM-urile deţinute de femei care exportă tind să câştige mai mult, să plătească mai bine, să angajeze mai mulţi oameni şi să fie mai productive decât firmele care îşi desfăşoară activitatea doar pe plan intern.
„În plus susţinerea acordată prin politici publice clare, moderne şi inteligente antreprenoriatului feminin are un efect catalizator şi asupra creşterii participării femeilor la forţa de muncă. Statisticile comparative europene arată că în România femeile sunt atrase într-o „capcană a inactivităţii”, în mare parte din cauza contribuţiei negative a fiscalităţii. Evident intensificarea presiunii fiscale ar fi inadecvată în acest moment”, a declarat preşedinta CONAF.
Organizaţia menţionează că această întâlnire a reprezentat o etapă semnificativă în susţinerea şi dezvoltarea antreprenoriatului feminin în România. Subiectele care gravitează în jurul egalităţii de gen şi a iniţiativei antreprenoriale feminine sunt de extremă actualitate, iar temele aflate astăzi în dialog sunt departe de a se fi epuizat. CONAF se angajează să continue dialogul pentru a crea soluţii eficiente şi durabile.